16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zilei95 de dosare penale deschise în urma unor controale privind siguranţa transporturilor

95 de dosare penale deschise în urma unor controale privind siguranţa transporturilor

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – IGPR, poliţiştii de la transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

Astfel, poliţiştii au făcut controale în 398 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 400 de trenuri de călători. De asemenea, au desfăşurat 10 acţiuni pentru combaterea pescuitului şi comerţului ilegal, a contrabandei, precum şi a migraţiei ilegale.

Ca urmare, au fost prinse 10 persoane date în urmărire naţională sau internaţională, doi copii lipsiţi de supraveghere şi şapte persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate.

“În total, au fost întocmite 95 de dosare penale, în principal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, distrugere, falsuri şi uzuri de fals, pescuit ilegal şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere”, arată sursa citată.

De asemenea, 40 de persoane au fost prinse în flagrant, iar trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Ulterior, una dintre aceste persoane a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar celelalte două au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 36.000 de lei, şi au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 1.600.000 de lei.

Astfel, în 26 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au controlat un container sosit din China, beneficiară fiind o societate comercială din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov. În acest container au fost găsite 68.300 de ghirlande electrice, susceptibile  a fi contrafăcute. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală, pentru punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

În 30 octombrie, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţii ilegale de taximetrie, în zona Aeroportului Internaţional “Henri Coandă” din Bucureşti. În urma acestei acţiuni, au fost date 15 amenzi, în valoare de 4.285 de lei. 

Cele mai citite

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...
Ultima oră
Pe aceeași temă