13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCristian Borcea rămâne în penitenciar

Cristian Borcea rămâne în penitenciar

Tribunalul a respins contestaţia depusă de Borcea şi a menţinut decizia Judecătoriei sectorului 5, instanţa care a stabilit în luna aprilie că omul de afaceri nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat.

Borcea are dreptul să depună o nouă cerere de eliberare condiţionată în luna septembrie.

Fostul finanţator al clubului Dinamo a încercat să-i înduplece pe judecători susţinând că are de întreţinut 9 copii, dintre care 8 sunt minori, a “conştientizat” fapta comisă şi a plătit prejudiciul care i se impută.

El a invocat în cererea de eliberare că a avut sprijinul familiei, a fost vizitat de copii, cu excepţia celor două fiice care abia s-au născut în luna martie şi pe care încă nu le-a cunoscut, iar cu cei stabiliţi în America a ţinut legătura prin intermediul internetului, aceştia vizitându-l iarna şi vara când au venit în ţară. În plus, acesta a precizat că se ocupă de întreţinerea tuturor celor 9 copii ai săi.

Avocaţii lui Borcea au invocat şi problemele de sănătate ale acestuia, omul de afaceri având “un cord operat cu bypass coronarian dublu”, fiind internat la un moment dat la Spitalul Floreasca.

În timpul procesului de la instanţa de fond, Borcea a declarat faptul că a conştientizat fapta comisă, aspect dovedit prin aceea că a achitat ambele prejudicii, chiar înainte ca ANAF să emită încheiere sau o înştiinţare în acest sens, plătind inclusiv penalităţi din anul 1998, de peste 2 milioane de euro, iar în al doilea dosar penal a întreprins demersuri la ANAF în vederea achitării acestuia.

De asemenea, Borcea a afirmat că a executat pedeapsa atât în regim deschis, semideschis, cât şi închis, perioadă în care a prestat activităţi lucrative, cu excepţia lunilor în care a fost internat ca urmare a problemelor de sănătate, lucrând la atelierul mecanic, la spălătorie şi la curăţenie.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă