#Colectiv. Părinții unui tânăr care și-a pierdut viața în tragedie au făcut un alt copil, ca să treacă mai ușor peste moartea lui. Fetița îi poartă numele fratelui pierdut

de Roxana Petre

#Colectiv. Părinții unui tânăr care și-a pierdut viața în tragedie au făcut un alt copil, ca să treacă mai ușor peste moartea lui. Fetița îi poartă numele fratelui pierdut

Familia unui tânăr de 29 de ani, care și-a pierdut viața în incendiu din Colectiv, a reușit să ia viața de la capăt, la aproximativ un an și jumătate de la tragedia care a cauzat moartea a 64 de persoane și rănirea a peste 100. Astfel, Marcela și Dorin Bucă au redevenit părinți, cu câteva zile înainte de Paște, notează Obiectiv Vocea Brăilei.

Dorin Bucă a precizat că, după moartea fiului lor, nu soții nu s-au putut împăca cu gândul că au rămas singuri.

„În momentul când a plecat Andrei dintre noi, am simţit că viaţa noastră nu mai are niciun sens. Am simţit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în braţe şi plângeam. Dar am strâns din dinţi, nu ne-am lăsat şi ne-am înţeles, tot aşa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil (...) Pieta, acea sculptură a marelui Michelangelo, este considerată cea mai mare operă de artă a tuturor timpurilor. Se spune că niciun scriitor, oricât de talentat ar fi fost el, nu a reuşit să transpună în cuvinte Pieta în aşa fel încât descrierea să se ridice la nivelul acestei capodopere. La fel putem spune şi noi: nu găsim cuvintele care să exprime bucuria cu care ne-a umplut sufletele acest copil! Nu vom găsi niciodată vorbele de bucurie şi de mulţumire Lui Dumnezeu pentru minunea care a venit la noi în casă!”, a mărturisit el.

Marcela Bucă, în vârstă de 52 de ani, a aflat vestea de ziua  Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, asfel că a decis ca pe fiică să o cheme Andreea Gabriela, primul prenume fiind un tribut adus fiului pierdut.

Andrei Petru Bucă avea 29 de ani când a murit. El absolvise facultatea de arhitectură şi lucra la o renumită firmă din domeniu. Deși își dorea să plece din țară, tatăl său l-a convins să rămână în România.

„La educaţia şi aptitudinile sale, ar fi putut oricând să plece în străinătate. Eu l-am convis să rămână în ţară, pentru că şi aici se pot face lucruri deosebite, iar el a îmbrăţişat până la urmă atât de mult această idee încât încerca să îi convingă şi pe alţii să rămână şi să îşi facă o carieră de succes în ţară. Mi-ar fi plăcut să ajungem să lucrăm împreună în domeniul meu, al construcţiilor navale...”, declara bărbatul, la un an de la tragedia din Colectiv.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate