Cătălin Rădulescu, deputatul PSD care a declarat că are o mitralieră și că este pregătit să o folosească, a rămas fără dreptul de a deține arme. IPJ Argeș va sesiza PÎCCJ cu privire la nerespectarea regimului armelor și munițiilor

de Roxana Petre

Cătălin Rădulescu, deputatul PSD care a declarat că are o mitralieră și că este pregătit să o folosească, a rămas fără dreptul de a deține arme. IPJ Argeș va sesiza PÎCCJ cu privire la nerespectarea regimului armelor și munițiilor

UPDATE 19.27: Polițiștii din Argeș vor sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), cu privire la nerespectarea regimului armelor și munițiilor de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu, infomează Agerpres.

„Referitor la declarațiile apărute în spațiu public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale, vă informăm că Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a efectuat un control la locul de păstrare a armelor letale autorizate pentru deținere. În urma controlului și a verificărilor anterioare, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor", se precizează într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

Conform aceleiași surse, lui Cătălin Rădulescu i-a fost anulat și dreptul de a deține arme. „De asemenea, în temeiul art. 129, pct. 11 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor cu modificările și completările ulterioare, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.500 de lei, iar în temeiul art. 28 alin. 1 din același act normativ, a fost dispusă măsura anulării dreptului de deținere a armelor", se mai menționează în comunicat.


Polițiștii din Argeș au decis, vineri, să îi suspende dreptul de a deține arme deputatului PSD Cătălin Rădulescu, după ce el a declarat, la începutul săptămânii, că deține o mitralieră AKM, cu care a luptat la Revoluție, și că este pregătit să o folosească, informează Mediafax.

Parlamentarul PSD, Cătălin Rădulescu a fost audiat, vineri, la sediul Poliţiei Argeş. În urma audierii, polițiștii au mers la domiciliul parlamentarului, au verificat armele şi au decis să îi suspende dreptul de a le deţine. Social-democratul a refuzat să facă declarații la ieșirea de la audieri.

Într-un interviu pentru „Adevărul” deputatul Cătălin Rădulescu a afirmat că oamenii care au ieșit să protesteze în Piața Victoriei au fost manipulați, astfel că ar trebui să fie alungați cu tunuri cu apă, întrucât nu mai au motiv să manifesteze.

„Pentru ce se mai duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi de ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile cu apă dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm un loc în maidan. Nu poţi în fiecare zi un loc să-l transformi într-un maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară acolo? N-au de lucru, n-au copii, n-au familii? Nu au ieşit pentru nicio ordonanţă. Au fost scoşi în stradă şi manipulaţi groaznic de cine a avut interes să îi manipuleze. Mulţi ies în stradă la orice e dat pe Facebook şi au fost aduşi de la multinaţionale", a afirmat el.

Totodată, social-democratul argeșean a precizat că și-a păstrat arma cu care a tras la Revoluție, astfel că este pregătit să iasă „imediat”. „Eu arma cu care am tras la revoluţie mi-am păstrat-o. Niciodată n-am vrut să o dau, o ţin acasă ca şi armă de panoplie. Am certificat de colecţionar, nu o să mi-o ia nimeni în viata vieţilor şi o ţin că poate vreodată mai vine cineva cu vreo o idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi. Sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat, imediat", a mai spus Cătălin Rădulescu.

Întrebat dacă se gândeşte să iasă în Piaţa Victoriei, social-democratul a răsuns: „Pot să ies unde vreau eu. Dacă mă apucă pe mine vreo nebunie, pot să ies unde vreau eu. E dreptul meu şi riscul meu şi hotărârea mea în momentul ăla".

Ca urmare a declarațiilor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis un dosar penal pe numele său, pentru fapta de tulburare a liniștii și ordinii publice.

În urma controversatelor declarații, președintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat atitudinea parlamentarului, declarând că are o părere foarte proastă despre atitudinea acestuia. „Am o părere mai mult decât proastă în legătură cu afirmaţiile dumnealui. Mie mi se par, dincolo de faptul că sunt neavenite, mie mi se par foarte periculoase. Sincer, eu nu am aceste competenţe, eu nu ştiu dacă mai poate avea dreptul să deţină acele arme. Un om nu se poate juca cu acele afirmaţii, ameninţând că le foloseşte şi în acelaşi timp să aibă dreptul de a purta, în mod legal, arme de foc", a declarat șeful Camerei Deputaților.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, după ședința de bilanț a MAI, că nu este de acord cu declarațiile deputatului PSD de Argeș Cătălin Rădulescu. „Personal, nu sunt de acord cu ceea ce am văzut. Am văzut şi conducerea Camerei că a reacţionat. Până la urmă, ţine de comportamentul fiecăruia dintre noi. Sigur, sunt declaraţii excesive”, a afirmat Grindeanu.

În 5 decembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe deputatul PSD Cătălin Rădulescu la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi de administrarea unei firme, faptă incompatibilă cu calitatea sa de parlamentar.

 Parlamentarul a declarat că a făcut şi o plângere penală după ce a primit nu mai puţin de 150 de ameninţări cu moartea pentru că a susţinut că protestatarii trebuie să fie alungaţi cu tunurile cu apă. „Vor fi audiate aceste 150 de persoane ca să spună dacă opinia mea i-a deranjat atât de tare ca să îmi ameninţe copilul", s-a explicat Rădulescu.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate