6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCine sunt persoanele care au avut acces la arhiva SIPA. Pe lista...

Cine sunt persoanele care au avut acces la arhiva SIPA. Pe lista publicată de Ministerul Justiției apare Horia Georgescu, fost șef al ANI, și Florian Andronache, un fost ofițer SRI

Aproximativ 25 de persoane au vizitat, între 2007 – 2013, arhiva SIPA, potrivit listei publicate, joi, de Ministerul Justiției. Ultima vizită în arhiva SIPA a avut loc în 2013, perioadă în care ministru al Justiţiei era Robert Cazanciuc. Unul dintre cei care au avut acces la documente a fost Florian Teodor Andronache, consilier al ministrului şi fost ofiţer SRI, potrivit Mediafax.

Anterior, în 2007-2008, au fost mai multe comisii care au avut acces la arhivă, pentru inventariere. Printre cei care au văzut o parte dintre documente sunt angajaţi ai ministerului Justiţiei de la acel moment sau persoane care activau în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Doina Armean este, în prezent, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Anterior, timp de mai mulţi ani, a fost detaşată la Ministerul Justiţiei. Aceasta ar fi intrat de nouă ori, pe parcursul anului 2007, în arhiva SIPA, alături de alţi membri ai comisiei de inventariere.

Marius Iosif, fost judecător şi fost şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, este şi el pe lista prezentată de Tudorel Toader. De 18 ori ar fi avut acces fostul şef ANP la documente. De asemenea, şi în acest caz, alături de alte persoane.

”Nu am avut sentimentul sau dovezi ale unei activităţi ilicite ilegale cu privire la pătrunderea în acest spaţiu”, a spus Marius Iosif la Antena 3.

Un alt nume care apare pe lista Ministerului Justiţiei este cel al lui Horia Georgescu, fostul şef al ANI, având acces în arhivă de opt ori.

"Nu este nici un secret că am făcut parte din comisia SIPA (a treia) ca membru, alături de alţi colegi din minister. Activitatea mea în calitate de membru a fost în limita şi mandatul dat de ordinul ministrului cu aplicarea legilor incidente. Am încheiat activitatea în cadrul comisiei, când am fost înlocuit de Cătălin Predoiu care a numit o altă comisie pentru continuarea activităţilor, după numirea sa ca ministru şi detaşarea mea la ANI", a scris Horia Georgescu pe pagina sa de Facebook, înainte de publicarea listei de către Ministerul Justiţiei.

Iulia Scântei, în prezent senator, a făcut parte din comisia înfiinţată de Tudor Chiuariu şi a intrat în arhivă de nouă ori. Acesta preciza, la momentul readucerii în atenţia publică a subiectului, că niciunul dintre membri nu avea permisiunea de a intra singur în zona dosarelor clasificate, lucru care nu s-ar fi întâmplat însă şi anterior comisiei formate în urma ordinului lui Chiuariu. Întrebată dacă după aceleaşi reguli funcţiona şi comisia înfiinţată în timpul mandatului Monicăi Macovei, Iuliana Scântei a răspuns: ”Nu.”

”Noi am făcut o confruntare a opisului de documente lăsat de comisia anterioară, cu situaţia de fapt, existentă în depozitului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a vedea că între perioada în care s-a inventariat şi în care noi am preluat nu au dispărut documente, deci am verificat toate stocurile arhivistice, astfel cum fuseseră ele deja inventariate. Raportul a conţinut o detaliere a activităţii comisiei pe durata mandatului, constatările noastre, inclusiv cu privire la nereguli, şi propuneri”, spunea Scântei.

Paul Dumitriu, unul dintre cei care au avut acces la documente, este, în prezent, procuror şef de secţie în cadrul DNA. Dumitriu a făcut parte din comisia de inventariere din perioada Monicăi Macovei. Cristi Danileţ, judecător, fost membru CSM, a făcut, de asemenea parte din una dintre comisiile de inventariere. În articolul publicat de Dan Andronic, jurnalistul susţinea îl acuza pe Danileţ că ar fi sustras documente din arhivă, magistratul infirmând informaţiile.

În comunicarea făcută de Ministerul Justiţiei nu se precizează dacă vizitele au făcut repectând prevederile legale. "Din documentele pe care le deţinem nu rezultă activităţile desfăşurate în 2006", mai susţine ministerul.

Jurnalistul Dan Andronic a acuzat într-un articol publicat în „Evenimentul Zilei'', că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de Monica Macovei, ministru al Justiției la acea dată. În replică, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, după dezbaterile privind codurile penale, că cine a copiat arhiva SIPA va trebui să răspundă, dacă se dovedeşte că afirmaţiile jurnalistul Dan Andronic sunt reale. Totodată, judecătorul Cristian Danileț neagă aceste informații. Și europarlamentarul Monica Macovei a reacționat, precizând că, în perioada în care a fost ministru al Justiției, „nu a primit, nu a fotocopiat, nu a sustras și nu a distrus niciun dosar SIPA".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă