Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat aviz negativ pentru urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu. Nicușor Dan acuză "comportamentul tipic al PSD de a-și proteja persoanele corupte"

de Mihai Diac

Eugen Bejinariu

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat aviz negativ, miercuri dimineață, la solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu.

Președintele USR, Nicușor Dan, a declarat, ulterior, că decizia Comisiei Juridice este regretabilă, dar previzibilă pentru actuala Putere, susținând că ea ilustrează "comportamentul tipic al PSD de a-și proteja persoanele corupte".

"Azi, la Comisia juridică, am avut un fapt regretabil, dar previzibil pentru actuala putere: domnul Bejinariu, fost ministru, actual parlamentar, pentru domnia sa a fost refuzată cererea de începere a urmăririi penale. Domnia sa este implicat într-un scandal Microsoft în care procurorii estimează o valoare a prejudiciului de câteva zeci de milioane de euro. Pentru simplul fapt al începerii urmăririi penale ar fi trebui să existe acceptul Parlamentului și Comisia juridică a respins această cerere", a spus Nicușor Dan, la o conferință de presă.

Nicușor Dan susține că va încerca, în plenul Camerei Deputaților, să obțină o altă decizie decât aceea a Comisiei Juridice.

"Este comportamentul tipic PSD de a-și proteja persoanele corupte. O să încercăm, în momentul în care lucrurile ajung în plen, să schimbăm această decizie, dar în momentul acesta atragem încă o dată atenția cetățenilor: Iată modul în care PSD și aliatul său ALDE guvernează în România!", a adăugat liderul USR.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis, miercuri, cu 16 voturi pentru, 7 voturi împotrivă și o abținere, să recomande plenului să nu voteze cererea de urmărire penală în cazul Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2.

Va urma votul pe acest subiect în plenul Camerei Deputaților.

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate