12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCronologie. Cutremure de peste 4 grade pe Richter, produse în România de...

Cronologie. Cutremure de peste 4 grade pe Richter, produse în România de la începutul anului 2015

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter,  la o adâncime de 125 km, s-a produs la 29 noiembrie, la ora locală 23,28, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (39 km), Covasna (42 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (48 km) și Târgu Secuiesc (52 km). De la începutul anului 2015, în România au mai avut loc cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter, scrie Agerpres. 

Cel mai mare seism produs din 2015 a avut loc la 29 martie 2015, potrivit datelor INFP. Atunci, un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 2,44, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Mișcarea seismică a avut loc la o adâncime de 141 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (34 km), Târgu Secuiesc (49 km), Râmnicu Sărat (54 km), Focșani (57 km), Vălenii de Munte (59 km). Cutremurul a fost resimțit și la București.

La 7 octombrie 2015 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul a avut loc la ora locală 12,25, la o adâncime de 150 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (24 km), Mărășești (30 km), Tecuci (43 km), Râmnicu Sărat (43 km) și Adjud (45 km).

La 29 septembrie 2015, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul s-a produs la ora locală 18,53, la o adâncime de 121 km. Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (36 km), Mărășești (42 km), Covasna (46 km), Râmnicu Sărat (46 km) și Adjud (55 km).

La 14 iulie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 2,35, în zona seismică Vrancea, în județul Buzău, la o adâncime de 147 km, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (44 km), Sfântu Gheorghe (56 km), Râmnicu Sărat (57 km), Focșani (58 km).

La 5 iulie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 17,26, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 132 km. Seismul a avut intensitatea II în zona epicentrală, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (41 km), Focșani (42 km), Râmnicu Sărat (48 km), Mărășești (49 km) și Târgu Secuiesc (51 km).

La 30 iunie 2015, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter, la ora locală 1,20, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul a avut loc la suprafață, la o adâncime de 21 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Adjud (8 km), Mărășești (18 km), Tecuci (28 km), Focșani (37 km) și Onești (39 km).

La 16 martie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 17,49, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 115 km. Cele mai apropiate localități de epicentrul cutremurului au fost: Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (44 km), Sfântu Gheorghe (56 km), Râmnicu Sărat (57 km) și Focșani (58 km). Seismul a fost resimțit și la București.

La 27 februarie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 8,11, în zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 129 km, în județul Vrancea, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (40 km), Covasna (41 km), Mărășești (46 km), Râmnicu Sărat (49 km) și Târgu Secuiesc (51 km).

La 21 februarie 2015, un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc, la ora locală 21,10, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 143 km și la aproximativ 39 km sud-est de orașul Covasna.

La 24 ianuarie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 9,55, în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 100 km, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (41 km), Focșani (51 km), Mărășești (55 km) și Târgu Ocna (57 km).

La 14 ianuarie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 5,10, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 145 km. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (36 km), Vălenii de Munte (47 km), Săcele (50 km), Târgu Secuiesc (52 km) și Sfântu Gheorghe (55 km).

La 12 ianuarie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 8,08 în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 17 km, potrivit INFP. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Râmnicu Sărat (17 km), Focșani (22 km), Mărășești (42 km), Tecuci (48 km) și Buzău (48 km).

La 4 ianuarie 2015, un seism cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter s-a produs la ora 21,40, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 140 km, cu epicentrul în județul Buzău, la 33 km de Covasna, 49 km de Târgu Secuiesc și 50 km de Săcele.

Primul cutremur de peste 4 grade pe scara Richter din anul 2015 a fost înregistrat la 3 ianuarie, la ora 5,39. A avut magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter și s-a produs în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 70 km, iar orașele cele mai apropiate de epicentrul seismului au fost Focșani (39 km), Covasna (41 km), Mărășești (42 km), Târgu Secuiesc (49 km) și Adjud (51 km). Seismul a fost urmat de un altul de 3,9 grade pe scara Richter, care a avut loc la ora 12.08, la o adâncime de 138 km, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.

Cel mai puternic seism din anul 2014 a avut loc la 22 noiembrie, când un cutremur cu magnitudinea 5,7 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 21,14 în zona Vrancea, la o adâncime de 39 km. Seismul a avut o intensitate epicentrală VI, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărășești (5 km), Focșani (19 km), Tecuci (21 km), Adjud (26 km), Onești (52 km). Seismul a fost resimțit și la București. Cutremurul a fost urmat de două replici, de 2,8 grade pe scara Richter, respectiv de 3,1 grade, ambele la mică adâncime. Prima replică, de 2,8 grade, a avut loc la ora locală 22,24 (20,24 UTC), la o adâncime de 34 km, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărășești (6 km), Focșani (18 km), Tecuci (21 km), Adjud (27 km), Onești (53 km). Cel de-al doilea seism s-a produs la ora locală 22,30 (20,30 UTC), la o adâncime de 36 km, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărășești (5 km), Tecuci (18 km), Focșani (17 km), Adjud (28 km), Bârlad (53 km) și Râmnicu Sărat (54 km).

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă