10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDacian Cioloș: Atâta timp cât nu eradicăm corupția, nu putem discuta despre...

Dacian Cioloș: Atâta timp cât nu eradicăm corupția, nu putem discuta despre eliminarea sărăciei

Premierul Dacian Cioloș a vorbit, marți dimineața, la Palatul Victoria despre măsurile pachetului anti-sărăcie. Astfel, el a precizat că un prim pas spre eradicarea sărăciei este combaterea corupției.

„Nu am vrut nici atunci și nu avem nici acum pretenția să spunem că nu s-a lucrat anterior pe această temă, însă ne-am dorit să o facem într-un mod coordonat. Este important să recunoaștem problemele înainte de a le rezolva cu adevărat. Când spunem că vrem să eradicăm sărăcia trebuie să ne gândim, în primul rând, și la comportamentul nostru, la faptul că atâta vreme cât n-o să fim în măsură să trecem peste un comportament care favorizează corupția, nu putem eradica nici sărăcia într-un mod structurat. Atâta vreme cât ne gândim doar la politici sociale care să le permită celor care trăiesc în sărăcie cronică să-și ducă traiul de pe o zi pe alta, cu ajutoare sociale acordate aproape la licitație în perioada campaniei electorale — cine dă mai mult—, atâta vreme cât trăim cu impresia că doar prin politici sociale de asistanat, să spun, putem rezolva probleme (…) nu putem vorbi de soluții viabile. (…) Cu schimbarea mentalităților, din păcate nu e suficient să dăm o ordonanță de urgență sau o lege, trebuie lucrat, dar cred că e importantă atitudinea noastră a tuturor celor care suntem implicați pentru a schimba atitudinea întregii societăți”, a spus premierul Cioloș, marți, la conferința Incluziune socială și Pachetul Anti-sărăcie.

Totodată, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a precizat că planurile privind combaterea sărăciei reprezintă un desiderat al politicilor publice

„Combaterea sărăciei este un deziderat al politicilor publice. Creșterea economică trebuie să fie pentru toți. Faptul că ne aflăm azi în fața un pachet integrat, cu 47 de pași, este un pas important în combaterea sărăciei. Avem grupuri inter-ministeriale care lucrează armonios. Urmează să măsurăm aceste rezultate. Am reușit să asigurăm finanțare pentru programe noi, cum ar fi 'Fiecare copil în grădiniță', apoi pentru 'Mere în grădiniță '. Un program de suflet pentru mine este 'O masă caldă în școli', în care m-am implicat. Pentru aceste program avem o alocare de 2,5 miliarde de lei. Nu este un program ieftin, dar este absolut important în lupta împotriva sărăciei și în asigurarea unei educații tinerilor și asigurarea unui viitor pentru România”, a susținut ministrul Finanțelor Publice.

Potrivit ministrului Finanțelor, în cazul domeniilor Sănătate și Educație, prioritare la nivelul Guvernului, ministerul de resort a reușit identificarea de venituri suplimentare pentru derularea unor programe importante.

 

Pachetul de măsuri anti-sărăcie a fost lansat în luna februarie.  Guvernul anunța atunci că pachetul va avea o finanţare de peste un miliard de euro din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

La acel moment, premierul Dacian Cioloș declara că: „Avem în România foarte mulţi oameni supuşi riscului de sărăcie, dintre care 1,7 milioane sunt copii, cu riscurile mai mari, mai ales în mediul rural. (…) Am cerut doamnei ministru Costea, împreună cu domnul vicepremier Dâncu şi cu consilierii mei de la Cancelarie, să vină cu un plan care să canalizeze şi bugetul naţional şi fonduri europene, combinându-le pe măsuri care există deja, dar unele dintre ele sunt insuficient folosite, alte măsuri noi pe care le avem în vedere sau chiar şi proiecte-pilot dezvoltate de anumite structuri neguvernamentale care şi-au dovedit eficienţa şi pe care vrem să le generalizăm. Este o schemă integrată care este organizată pe etape din viaţă, în aşa fel încât să putem oferi un fel de plasă de siguranţă pentru cei supuşi riscului de sărăcie indiferent de vârstă, pornind de la naştere şi până la sfârşitul vieţii".

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...
00:00:32

Rishi Sunak a anunțat sprijin suplimentar pentru Ucraina în cadrul vizitei sale în Polonia

Liderul britanic Rishi Sunak a sosit marți la Varșovia pentru discuții cu premierul polonez Donald Tusk și cu șeful NATO Jens Stoltenberg, care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă