13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialDezvăluiri. Reacție nervoasă a șefei DIICOT la TVR, despre fotografiile de la...

Dezvăluiri. Reacție nervoasă a șefei DIICOT la TVR, despre fotografiile de la Paris

Jurnalistul Adelin Petrișor de la TVR a publicat pe blogul personal o înregistrare audio în care șefa DIICOT, Alina Bica, are o reacție nervoasă cu privire la fotografiile în care apare alături de Elena Udrea într-o excursie la Paris.

”Imediat după declanșarea scandalului Udrea-Bica, colega mea Andreea Anghel a sunat-o pe doamna procuror-șef DIICOT. Era normal să luăm o reacție. Doamna procuror a spus: Bănuiesc că înregistrați convorbirea…În ce poze am apărut? Nu aveți prieteni, nu ieșiți în week-end? Am apărut în poziții dezolante? Am apărut trăgând pe nas?”, scrie Adelin Petrișor pe blog.

În acestă înregistrare, Alina Bica nu recunoaște că a plătit facturile cu o sumă fabuloasă de mii de euro pentru cazare într-un hotel din Paris.

Jurnalistul povestește că după câteva ore doamna procuror-șef. Alina Bica a sunat în redacția TVR și i-a cerut Andreei Anghel să nu difuzeze interviul telefonic, motivând că nu a știut că e înregistrată.

”Argumentul doamnei nu stă în picioare pentru că ea însăși a spus “bănuiesc că înregistrați convorbirea”, deci era conștientă că va fi citată. Decizia editorială a fost să se difuzeze înregistrarea. Ulterior, purtătorul de cuvânt de la DIICOT a mai sunat un reporter din redacție, tot fără rezultat. Andreea a primit și un email în care i se spunea că prima discuție a fost “amicală”. Într-un final, i-a sunat telefonul și directorului Departamentului Știri, Claudiu Lucaci. Nu știu cu cine a vorbit, însă el a considerat că deontologic este să ascultăm rugămințile procurorului-șef DIICOT și că Andreea trebuie să o sune din nou pe Alina Bica și să facă un alt interviu. Eu am postat aici prima înregistrare pentru că, spre deosebire de șeful meu direct, am considerat că e relevantă din punct de vedere jurnalistic și că a fost făcută cu respectarea tuturor normelor deontologice. Andreea s-a prezentat și a fost întreruptă chiar când încerca să-i spună că dorește o declarație. De asemenea, doamna procuror-șef a dovedit că era conștientă că discuția nu e off the record”, explică Petrișor.

Joi, în presă au apărut mai multe fotografii cu Elena Udrea și Alina Bica, surprinse în timpul unei excursii de cumpărături în februarie 2014, la Paris.

Liderul PMP Elena Udrea a declarat, joi, după publicarea fotografiilor, că este vorba despre un filaj al serviciilor secrete. Ea a precizat că vizita ei la Paris a fost în weekendul de Valentine's Day, în 2014, iar întâlnirea cu Alina Bica a fost întâmplătoare. 

Șefa DIICOT a transmis un comunicat oficial în care refuză să comenteze aceste fotografii făcute în timpul concediului, dar a dat mai multe declarații pentru presă în care a recunoscut relația de amiciție cu Elena Udrea.

Cele mai citite

Israelul a efectuat raiduri aeriene în orașele din nord-estul Libanului

Israelul a efectuat raiduri aeriene în apropierea orașelor Ras Baabelk și Hermel din nord-estul Libanului, au declarat patru surse de securitate pentru Reuters. Israelul a...

VIDEO. Fermierii britanici protestează față de normele și acordurile comerciale post-Brexit

Londra a negociat "cele mai proaste acorduri comerciale din lume" după ieșirea Marii Britanii din UE, susține fondatorul organizației Save British Farming, potrivit Euronews. Fermierii...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...
Ultima oră
Pe aceeași temă