11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi proxeneți din Gorj, reținuți pentru trafic de persoane

Doi proxeneți din Gorj, reținuți pentru trafic de persoane

Doi bărbaţi, între care un angajat al Unităţii Miniere de Carieră (UMC) Roşiuţa, au fost reţinuţi, vineri, într-un dosar de de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, relatează Mediafax.

Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cei doi bărbaţi sunt Aristică-Benoni Bejinaru (36 de ani), angajat ca lăcătuş mecanic la UMC Roşiuţa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, şi complicele său, Casian Bejat-Muja (29 de ani).

Anchetatorii susţin că Bejinaru, deşi este angajat cu program zilnic de opt ore, "a făcut în aşa fel încât să intre în graţiile unor şefi şi persoane influente, prin acte de corupere ori plasarea de tinere pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceştia, situaţie în care a fost favorizat să nu se prezinte mai deloc la serviciu".

Bejinaru este bănuit că din 2010, cu sprijinul complicelui său, ar fi recrutat, transportat şi plasat mai multe tinere, pentru a fi exploatate sexual, inclusiv pe litoralul românesc sau în străinătate, în Austria sau Italia. Victimele, printre care minore, erau recrutate sub pretextul acordării de sprijin în promovarea unor testări sau examene, fie prin acordarea anticipată de bani.

Cei doi au fost prezentaţi, vineri, Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă.

În acest caz, poliţişti din cadrul BCCO Craiova şi procurorii DIICOT Gorj au făcut, joi, patru percheziţii la imobile din municipiul Motru şi comuna Glogova, judeţul Gorj, percheziţii corporale, precum şi asupra unui autoturism, în urma cărora au fost ridicate mai multe obiecte-corp delict, telefoane mobile, tablete, laptopuri, medii de stocare a datelor informatice şi diverse acte (înscrisuri autentificate sau sub semnătură privată, documente de călătorie, documente privind expediţii de bani etc.).

Cazul a beneficiat de suportul de specialitate al lucrătorilor Serviciului Teritorial Gorj al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Cele mai citite

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă