10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDragnea spune că proiectul bugetului pe 2018 va fi aprobat de Guvern...

Dragnea spune că proiectul bugetului pe 2018 va fi aprobat de Guvern la 29 noiembrie

Președintele PSD și sl Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că proiectul de buget pe 2018 ar putea fi adoptat în Guvern pe 29 noiembrie, urmând ca, după Ziua Națională a României, să înceapă dezbaterea în comisiile parlamentare, informează Agerpres.

"Am vorbit cu colegii din Guvern și în Coaliție. Ei, practic, au finalizat proiectul de buget. Este o procedură în care trebuie să respecte hotărârea privind stabilirea salariului minim, care este în transparență decizională, și se pare că ziua în care se împlinește acest termen și poate deveni ziua în care se adoptă actul normativ necesar, inclusiv proiectul de lege al bugetului, să fie 29 noiembrie", a spus Liviu Dragnea, la Parlament.

Liderul PSD a precizat că în săptămâna de după Ziua Națională a României ar putea începe dezbaterile în comisiile parlamentare.

"Anul acesta îmi aduc aminte că am adoptat foarte repede bugetul (în Parlament — n.r.). Odată venit (în Parlament—n.r.), o să facem calendarul atunci. Probabil că, dacă vine pe 29 noiembrie, zilele care vor curge după acea depunere vor fi zile de depunere a amendamentelor, urmând ca săptămâna de după sărbătoarea națională să înceapă discuțiile în comisii", a subliniat Liviu Dragnea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă