11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialElena Udrea, noi acuzații la adresa procurorilor: Sunt arestaţi preventiv doar cei...

Elena Udrea, noi acuzații la adresa procurorilor: Sunt arestaţi preventiv doar cei care nu au declarat împotriva mea

Elena Udrea a postat un nou mesaj pe Facebook, prin intermediul echipei de comunicare, în care subliniază că au rămas în arest, în dosarul ”Gala Bute”, doar persoanele care au refuzat să declare împotriva ei.

Astfel, deputata precizează că lui Tudor Breazu și Rudel Obreja li s-a cerut să declare împotriva ei sau a lui Traian Băsescu. 

”În dosarul „Gala Bute”, sunt arestaţi preventiv doar cei care nu au declarat împotriva Elenei Udrea, aşa cum au dorit procurorii: Tudor Breazu şi Rudel Obreja. Nu numai că nu au făcut-o şi au spus adevărul, contrazicând astfel denunţul Anei Maria Topoliceanu (situaţia lui Breazu) ori contrazicând teoria acuzării (situaţia lui Obreja), dar au şi refuzat să cedeze presiunilor făcute de procurori. Ambii au reclamat în instanţă că li s-a cerut explicit să spună ceva despre Elena Udrea sau despre Traian Băsescu.  Tudor Breazu a fost scos din arest, fără avocat, şi dus în faţa altei procuroare decât cea din „Gala Bute”, care, timp de două ore, l-a ameninţat cu detenţia prelungită dacă nu spune lucruri despre Nana, Traian Băsescu sau despre Elena Udrea.  Cum niciunul nu a spus nimic, stau amândoi în arest, în continuare. Şi asta deşi Tudor Breazu este acuzat de „complicitate la luarea de mită” a Anei Maria Topoliceanu (aflată sub control judiciar), iar Obreja este acuzat evaziune fiscală. Reamintim că fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a fost arestat în ambuscada din 2 februarie, când s-a resuscitat dosarul „Gala Bute” (la trei zile de la denunţul depus de Elena Udrea), deşi el fusese audiat de N ori, în cei trei ani de când exista acest dosar”, a precizat fosta ministră a Turismului, pe Facebook. 

De asemenea, Udrea a reclamat că, aceeași procuroare care l-ar fi amenințat pe Tudr Breazu, ar fi chemat-o pe Ana Maria Topoliceanu pentru a face alte denunțuri la adresa ei. 

”Mai mult, surse din DNA spun că aceeaşi procuroare care l-a ameninţat pe Tudor Breazu a chemat-o pe Topoliceanu pentru a face alte denunţuri mincinoase la adresa lui Udrea, cu scopul de a inventa noi dosare. Să fie… de rezervă! Asta în caz că vreun complet de judecată îndrăzneşte să o pună liberă pe Elena Udrea în „Gala Bute”. Aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi prima dată cu rearestarea sa la o săptămână după ce ÎCCJ dispusese arest la domiciliu în primul său dosar”, a mai spus Udrea. 

Totodată, deputata a arătat că a inclus aceste acuzații în memoriul depus la CSM de către avocații ei. 

„PS. Presiunile exercitate asupra lui Breazu şi Obreja pentru a face declaraţii au fost amintite de Elena Udrea şi în memoriul depus de avocaţii săi la CSM încă de pe 28 martie. La o lună distanţă, încă nu există o poziţie publică şi nu e clar dacă s-au făcut verificările care se impun în astfel de situaţii”, a conchis Udrea.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pentru trei fapte de luare de mită, un abuz în serviciu și o tentativă de fraudare a fondurilor europene în dosarul  “Gala Bute”, fapte comise între 2010-2012.

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă