13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul ministru Eugen Teodorovici a fost audiat ca martor la DNA

Fostul ministru Eugen Teodorovici a fost audiat ca martor la DNA

Senatorul Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, a fost audiat miercuri, ca martor, la DNA.

Teodorovici a precizat că procurorii l-au întrebat despre situația fondurilor europene în România, în perioada în care a fost ministru.

Întrebat despre finanțările primite de compania Tel Drum, apropiată de Liviu Dragnea, Teodorovici a spus că "nu pot să nu mă întreb cum de o asemenea firmă are acces la atât de multe finanțări. Probabil are oferte foarte bune". Teodorovici a spus însă că Tel Drum nu a primit fonduri europene, în perioada în care el a fost ministru.

Fostul ministru PSD a susținut că nu are date care să confirme că Tel Drum ar fi controlată de Liviu Dragnea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă