Fratele lui Traian Băsescu află în 4 septembrie dacă scapă definitiv de închisoare

de Mihai Diac

Mircea Băsescu

Magistraţii de la Tribunalul Constanţa vor judeca, la data de 4 septembrie, contestaţia procurorilor DNA asupra deciziei de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Eliberarea condiționată fusese decisă inițial de Judecătoria Medgidia. Decizia din 4 septembrie a Tribunalului Constanța va fi definitivă, informează Agerpres.

Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrată joi contestaţia procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Medgidia prin care Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat. Instanţa a stabilit ca termenul de judecată să fie pe 4 septembrie, iar decizia în acest dosar va fi definitivă.

Judecătoria Medgidia a admis, la data de 19 iulie, solicitarea lui Mircea Băsescu de eliberare condiţionată, aceasta fiind cea de a treia cerere depusă de fratele fostului șef al statului.

Mircea Băsescu fusese condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată - are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

Magistrații au dispus ca și Marian Căpățână să își execute condamnarea, în același dosar, de 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență.

Judecătorii Curții de Apel Constanța au mai dispus confiscarea de la Marian Căpățână a sumei de 265.000 de euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data efectuării plății, și ridicarea sechestrului asigurator instituit în 2014 asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Mircea Băsescu, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Secția de Combatere a Corupției.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate