Sute de hectare de terenuri şi zeci de anexe gospodăreşti din judeţul Argeş au fost afectate de inundaţiile din ultima perioadă, pompierii intervenind pentru evacuarea apei din zonele inundate în mai multe localităţi, fără a se înregistra cazuri de persoane sinistrate.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, duminică, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, ploile din ultima perioadă au inundat 48 de anexe gospodăreşti şi 429 de hectare de terenuri arabile şi păşuni, transmite Mediafax.
Inundaţiile au afectat localităţi precum: Călineşti, Stolnici, Vedea, Bradu, Bârla, Curtea de Argeş şi Piteşti, unde apa a pătruns în beciuri, subsoluri sau anexe gospodăreşti. Viiturile au mai avariat un podeţ în localitatea Ştefan cel Mare.
În urma inundaţiilor, nu a fost nevoie ca oamenii din zonele afectate să-şi părăsească locuinţele, şi nici nu s-au înregistrat cazuri de persoane sinistrate.
Pompierii au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate, dar şi pentru decolmatarea şanţurilor şi tuburilor de scurgere a apei în mai multe localităţi.
Tot ca urmare a inundaţiilor, un punct de transformare a energiei electrice a fost avariat în comuna Mirceşti, aproximativ 300 de familii rămânând fără alimentare cu energie electrică. La ora transmiterii acestei ştiri, se lucrează pentru remedierea avariei în vederea reluării furnizării energiei electrice.