22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialMarian Vanghelie a încălcat obligațiile controlului judiciar. Care sunt explicațiile fostului edil

Marian Vanghelie a încălcat obligațiile controlului judiciar. Care sunt explicațiile fostului edil

Fostul primar al Sectorului , Marian Vanghelie, a  încălcat obligaţiile impuse de controlul judiciar. Judecătorii vor analiza, în 4 octombrie, această situaţie, în cadrul procesului de corupţie pe care fostul edil îl are pe rolul Tribunalului Bucureşti, potrivit Mediafax.

„Mi-a fost rău, am avut trei zile în care nu am putut să mă ridic din pat. M-am dus după aceea, am dat o declaraţie, am explicat. (…) E un lucru firesc şi i se poate întâmpla oricui. Asta este viaţa. Nu am anunţat înainte să îmi fie rău, că nu am apucat”, a declarat Marian Vanghelie, miercuri, la ieşirea din sala de judecată a Tribunalului Bucureşti, după audierea lui Mircea Geoană ca martor în dosarul în care fostul edil este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, a solicitat în instanţă, la finele lui august, să îi fie ridicat controlul judiciar întrucât doreşte se trateze în străinătate pentru o tuse cauzată de „un reflux alimentar”.

„Am probleme medicale. De 15 ani… Vedeţi tusea asta? Este pe fond de stres, reflux alimentar. Am fost la mai mulţi specialişti în Italia de a lungul timpului. Înţeleg că lucrurile au evoluat. Când suntem tineri, nu ne căutam. (…) Când nu ai ce să faci, vrei să te uiţi de sănătate, când îţi dai seama după ce te duci un pic la arest, că de fapt libertatea şi sănătatea sunt cele mai importante.

Poate greutăţile în viaţă ne aduc cu picioarele pe pământ. Aş vrea să plec oriunde. Şi în România, dar ştiu locurile din România. Le cunosc. Chiar acum, când am coborât din maşină, am luat un Gaviscom. Din ce a evoluat societatea în Italia ne aduce şi nouă în România. Cu timpul, ne ducem şi noi către Italia şi către Norvegia”, a declarat Marian Vanghelie, înainte să intre în sala de judecată.

Instanţa i-a respins cererea. Dosarul a fost trimis în judecată în iulie 2015, Marian Vanghelie fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani. În acelaşi caz sunt judecaţi, sub control judiciar, şi omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Sorin-Ştefan Ciocan, pentru spălare de bani şi directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, omul de afaceri Marin Dumitru pentru dare de mită.

Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă