12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialO femeie a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a...

O femeie a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost lovită de un panou publicitar

O femeie în vârstă de 53 de ani a ajuns, sâmbătă noaptea, în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara, după ce a fost lovită de un panou publicitar doborât de vântul puternic. Astfel, poliția a deschis o anchetă, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a petrecut într-un parc din zona Freidorf unde au fost organizate, în weekend, zilele cartierului. La un moment dat, un panou publicitar a fost doborât de vântul puternic, căzând peste femeia în vârstă de 53 de ani. La scurt timp, un echipaj medical s-a deplasat de urgenţă la locul incidentului, iar femeia a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean Timişoara, cu mai multe traumatisme.


„În cursul serii, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara a ajuns o pacientă care prezenta multiple traumatisme prin strivire la nivelul membrelor inferioare, a toracelui şi a feţei. Pacienta a fost adusă cu ambulanţa. În prezent este internată pe Secţia de Politraumă, pe compartimentul de Anestezie şi Terapie Intensivă. Este stabilă, conştientă”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara, Andreea Borboros.


Totodată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a precizat că, în acest caz, a fost deschisă o anchetă.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în parcul Petofi Şandor din Timişoara un panou publicitar, pe care montat un ecran, s-a desprins şi a lovit o femeie de 53 ani. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, iar în cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii incidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale”, a precizat Ancuţa Morariu.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă