10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialO mamă şi cei doi copii, loviţi pe o trecere de pietoni...

O mamă şi cei doi copii, loviţi pe o trecere de pietoni din Ploieşti de un şofer băut

O mamă și cei doi copii ai săi au fost loviți, sâmbătă seară, de o mașină în timp ce traversau regulamentar o stradă din Ploieşti. Potrivit autorităţilor, șoferul, care a fost testat cu aparatul etilotest, se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Raluca Brezeanu, doi copii în vârstă de doi și cinci ani și mama acestora au fost loviți de un autoturism în zona centrală a Ploieștiului, primele cercetări efectuate la fața locului arătând că cele trei victime se aflau pe o trecere de pietoni.

Șoferul autoturismului era băut, el având o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, a precizat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Prahova, George Duță, a precizat că cele trei victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu traumatisme cranio-cerebrale.

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă