13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPeste 80 de pompieri au intervenit pentru stingerea Incendiului din Parcul Naţional...

Peste 80 de pompieri au intervenit pentru stingerea Incendiului din Parcul Naţional Domogled

Operațiunile pentru stingerea incendiilor de vegetație din Parcul Național Domogled au fost reluate, joi dimineaţă, intervenind 80 de pompieri împreună cu jandarmi, lucrători silvici şi angajaţi ai parcului, potrivit Mediafax.

Potrivit IGSU, peste 80 de pompieri împreună cu jandarmi, lucrători silvici şi angajaţi ai parcului au reluat operaţiunile de intervenţie pentru stingerea incendiului de pădure şi vegetaţie uscată, produs în Parcul Naţional Domogled.

Pe toată durata nopţii de miercuri spre joi, incendiul a fost supravegheat de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Tarniţa. Acţiunile de stingere vor fi sprijinite şi în cursul zilei de joi de un elicopter dotat cu dispozitiv ”Bambi Bucket”.

Aeronava facilitează atât identificarea focarelor şi zonelor de ardere, cât şi transportul apei sau a materialelor logistice în zona montană. Incendiul a izbucnit marţi în Parcul Naţional Domogled din judeţul Mehedinţi, într-o pădure de pin negru şi vegetaţie uscată.

Pentru că nu s-a reuşit lichidarea incendiului, s-a solicitat, miercuri dimineaţa, un elicopter cu dispozitiv Bambi Bucket.

Pentru a stabili aria de manifestare, focarele şi posibilităţile de propagare, pompierii din cadrul ISU Mehedinţi au efectuat recunoaşterea din aer cu elicopterul SMURD. Aceştia au stabilit că incendiul se manifestă pe un versant cu doua piscuri, pe o suprafaţă de circa 10 hectare, în mai multe focare izolate, 10 – 12 focare pe fiecare pisc. Potrivit IGSU, arde atât vegetaţia uscată, cât şi pin, într-o zonă muntoasa greu accesibilă forţelor şi mijloacelor de intervenţie.

Miercuri, peste 60 de salvatori militari şi 10 lucratori silvici s-au deplasat în zona afectată pentru a interveni la stingerea incendiului de pădure.

Cele mai citite

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă