12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialProcuror sub control judiciar, trimis în judecată

Procuror sub control judiciar, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatului Vasile Balaican, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și în stare de libertate, a inculpatului Răzvan Dimoftache, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Potrivit rechizitoriului, la datele de 10 februarie 2012 și 5 martie 2012, inculpatul Balaican Vasile a primit de la inculpatul Dimoftache Răzvan suma totală de 500 de euro în două tranșe, de 200 euro și respectiv 300 de euro, pentru a-și trafica influența pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, dosar în care inculpatul Dimoftache Răzvan era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației, promițându-i că îl va influența pe procurorul de caz astfel încât acesta să dispună față de Dimoftache Răzvan o soluție favorabilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă