SQLSTATE[08004] [1040] Too many connections Romania libera - stiri iesite din tipar - actualitate, investigatii, politica, cultura, diaspora, video, anunturi de mica publicitate

Proiect controversat al MAI: După șapte ani de blocaje, cardul de sănătate rămâne doar un experiment al sistemului medical. Noua carte de identitate electronică ar putea moșteni problemele cardului

de Elena Marinescu

Proiect controversat al MAI: După șapte ani de blocaje, cardul de sănătate rămâne doar un experiment al sistemului medical. Noua carte de identitate electronică ar putea moșteni problemele cardului

Specialiştii critică iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne de a introduce informaţiile medicale ale românilor în cipul unei cărţi electronice de identitate, invocând neîncrederea în securitatea informaţională, dar și costurile financiare suplimentare.

După șapte ani de amânări şi sincope în funcţionare aproape lunare, din septembrie 2015 până în prezent, cardul de sănătate riscă să devină doar un experiment al sistemului sanitar.

Medicii şi asociaţiile de pacienţi manifestă reticenţă şi neîncredere în demersul Ministerul Afacerilor Interne de a lansa în dezbatere publică un proiect de lege privind cartea electronică de identitate (CEI), care va permite autentificarea online pentru a beneficia de diverse servicii electronice și va asigura și funcționalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate. Elaborarea proiectului s-a realizat în cadrul unui grup de lucru interministerial la care au participat şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Cu toate acestea, noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a precizat că înlocuirea cardului de sănătate cu cartea electronică de identitate va fi de durată şi va exista o perioadă de tranziţie în care cele două documente vor fi valabile în paralel, până la expirarea valabilităţii cardului de sănătate: "Sistemul cardului naţional de sănătate a făcut multe economii şi a evitat multe nereguli. Acest card atestă prezenţa pacientului la medic, la furnizorii de servicii, în timp real. Inserarea lui în cartea de identitate electronică va dura ceva timp", a declarat într-un interviu noul şef al CNAS, care a menţionat rezolvarea problemelor sistemului informatic ca una dintre priorităţile mandatului său. Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări susţin că această iniţativă nu va presupune costurile suplimentare pentru sistemul informatic din Sănătate, fiind vorba doar de schimbarea “cheii de acces în sistem”, care nu se va mai face prin intermediul cardului care este utilizat în prezent.

Asociaţiile de pacienţi critică iniţiativa

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), Cezar Irimia, se declară împotriva desființării cardului de sănătate, care și-a dovedit eficiența prin economii mari aduse bugetului CNAS, adăugând că în lipsa acestuia pacienții vor fi puși pe drumuri.

"Clar, noi suntem împotriva desființării acestui card. Lipsa acestui card ne va pune din nou pe drumuri. Pacienții vor fi puși într-o continuă cursă după adeverințe, după una, alta. Pe deasupra, cine va răspunde de sacul de bani care a fost investit pentru acest program și aruncat ulterior pe apa sâmbetei", menţionează Irimia, care consideră totodată că eliminarea cardului ar reprezenta "o problemă'', iar motivul eliminării ar fi ''lipsa medicației de pe piață".

La rândul său, Radu Gănescu, preşedintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, a declarat pentru România Liberă că este bulversantă pentru opinia publică această iniţiativă, pentru că este opţională, dar în acelaşi timp va crea sincope în sistemul medical în cazul persoanelor care vor refuza noul document de identitate.

“Am înţeles că, practic, s-ar dori introducerea unui buletin digitalizat care să acopere şi informaţii privitoare la cardul de sănătate. Cei care au lansat acest proiect de lege au creat confuzie. Din punctul meu de vedere s-ar isca o harababură totală dacă nu se discută clar ce se vrea pe viitor. Se doreşte ca acest card de sănătate să rămână sub această formă, dar să existe şi posibilitatea cetăţenilor să aibă un singur card, cel al buletinului electronic, sau fiecare cum va dori? De aici se complică situaţia, pentru că ar trebui ca acel buletin care are informaţiile de sănătate, care acoperă şi cardul, să fie citit de cititoarele medicilor, care ar trebui să nu se schimbe pentru că ar implica alte cheltuieli şi sunt multe, multe alte lucruri de lămurit. Totuşi, cred că actualul card de sănătate ar trebui păstrat pentru că s-au investit foarte mulţi bani în el” – a mai spus Radu Gănescu.

Argumentele iniţiatorilor

La solicitarea României Libere, şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, comisarul şef de poliţie Dumitru-Florin Baba, a declarat că noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate, pentru a beneficia de servicii medicale. Totodată, el a precizat că instituţia abilitată cu implementarea proiectului cărţii electronice de identitate este Imprimeria Naţională, care se va ocupa şi de procedurile specifice de achiziţie pentru asigurarea infrastructurii necesare.

“Carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică şi ale actului normativ aflat în dezbatere. Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relaţia sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat” – a mai precizat pentru RL oficialul din cadrul MAI.

Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului. Textul propus prevede posibilitatea obținerii unei cărți de identitate simple de către persoanele care, din motive religioase sau de conștiință, refuză în mod expres obținerea unei cărți electronice de identitate. Acestea vor putea obţine o carte de identitate simplă. “Cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă, similare celei electronice. Diferenţa constă în faptul că aceasta nu conţine mediu de stocare electronică (CIP)”.

Datele din noua carte de identitate

În formatul electronic se înscriu: datele din formatul tipărit (numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, data și locul nașterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, CNP-ul, adresa de domiciliu), cu excepția semnăturii olografe a titularului; prenumele părinților titularului; un certificat și, după caz, certificate calificate, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 455/2001; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete. Inițiatorii susţin că proiectul de lege este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, implementarea acestuia fiind de natură să faciliteze accesul cetățenilor la servicii electronice și să contribuie la dezvoltarea conceptului de 'administrație electronică', având drept consecință corelarea și simplificarea procedurilor administrative.

Referitor la siguranţa informaţiilor medicale trecute în noul document de identitate, MAI dă asigurări că pe cip-ul cărţii electronice de identitate nu vor fi înscrise informaţii medicale.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate