13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRisc maxim de avalansă, în Masivul Retezat

Risc maxim de avalansă, în Masivul Retezat

Salvamontiștii din județul Hunedoara avertizează asupra riscului maxim de avalanșă prezent în tot Masivul Retezat, ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, informează Agerpres.

„Pe o scară de 1 la 5, riscul de avalanșă este 4 spre 5, deoarece zăpada proaspătă poate porni la vale foarte ușor. Zăpada veche este înghețată, iar între aceasta și stratul nou s-a format o peliculă de apă, ceea ce face ca alunecarea să fie foarte ușoară", a declarat șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

El a explicat că la munte a nins și s-a depus un strat de zăpadă gros de circa 60-70 de cm, în zonele de creastă. De asemenea, există cornișe foarte mari care se pot disloca în orice moment. „Le recomandăm turiștilor să nu se aventureze pe creste, iar dacă vor să facă schi de tură, să urmeze traseele clasice. De asemenea, îi sfătuim să fie atenți la traversările peste șei sau pasuri, acolo unde s-au format deja cornișe foarte mari", a arătat Bodean.

Județul Hunedoara s-a aflat, la sfârșitul săptămânii trecute, sub cod galben de precipitații abundente și vânt puternic. În zonele de munte au fost înregistrate ninsori și viteze ale vântului de 80 de km/h.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă