20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSorin Grindeanu și Pavel Filip, șefii guvernelor de la București și Chișinău,...

Sorin Grindeanu și Pavel Filip, șefii guvernelor de la București și Chișinău, s-au dus împreună la Mănăstirea Agapia. Care a fost scopul vizitei

Premierul Sorin Grindeanu a caracterizat, joi, vizita comună pe care miniștrii Guvernelor României și Republicii Moldova au făcut-o la mănăstirea Agapia drept partea spirituală care unește cele două state, informează Agerpres.

"A fost un moment la fel de important ca și cel de la Piatra Neamț, de data aceasta fiind pe partea spirituală, care și ea ne unește. Am vrut să privim această vizită la mănăstirea Agapia, înseamnă iubire tradus, ca partea spirituală care unește România și Republica Moldova, dincolo de chestiunile concrete și proiectele comune concrete pe care le-am discutat la Piatra Neamț", a declarat Grindeanu.

El s-a arătat bucuros că se întoarce aici după 10 ani, remarcând că "s-au schimbat câteva lucruri în bine" și că atmosfera în acest lăcaș de cult este una "dătătoare de speranță".

La rândul său, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a menționat că vizita sa în România ar fi fost incompletă, dacă nu ar fi fost inclusă în ea și mănăstirea Agapia.

"Din punctul meu de vedere, dacă nu vedeam această mănăstire, această vizită era una incompletă pentru că am reușit să discutăm foarte calitativ toate proiectele care sunt în derulare și țin de cooperarea bună dintre România și Republica Moldova. Dacă era lipsă această parte spirituală, această atmosferă divină pe care am găsit-o aici la această mănăstire, cred că ceva nu era complet", a spus acesta.

La Agapia, cei doi premieri au vizitat mănăstirea, au aprins o lumânare, după care au avut un dejun de lucru. La venire, ei au fost întâmpinați de către mitropolitul Moldovei, Teofan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă