17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSpectator rănit la raliul Serus de la Râșnov, după ce a încercat...

Spectator rănit la raliul Serus de la Râșnov, după ce a încercat să se ferească de o mașină care a ieșit din decor

 

Un spectator care participa, duminică, la Râșnov, la prima etapă a Campionatul Național de Viteză în Coastă – Trofeul Serus, a ajuns la spital, după c a alunecat și s-a lovit cu fața de un bolovan, în timp ce încerca să se ferească de o mașină de concurs care a ieșit în decor, informează Agerpres.

„Prima manșă de concurs din cadrul Trofeului Serus a fost întreruptă câteva zeci de minute după ce o mașină de concurs a ieșit în decor lovind un panou de lemn de pe margine din care s-au desprins mai multe bucăți. În încercarea de a se feri de un eventual impact, un spectator a alunecat lovindu-se cu fața de un bolovan", au precizat organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, spectatorul a suferit un politraumatism cranio-cerebral acut, însoțit de pierderea stării de conștiență, plăgi contuze, suprasprâncenare dreaptă, mentonieră și contuzie forte umăr stâng. El a fost transportat de o ambulanță cu medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al evenimentului, Dan Țerea, spectatorul este în investigații la Spitalul Clinic Județean de Urgență unde i s-a făcut un tomograf urmând ca, în funcție de rezultat. să fie sau nu internat pentru tratament.

Pilotul Patricia Grigorescu a pierdut controlul Daciei Sandero cu numărul de concurs 78, părăsind traseul în viraj din dreptul postului intermediar 5. Mașina s-a oprit într-un panou de lemn de pe margine, răsturnându-l. Mai multe bucăți de lemn din panou au fost aruncate câțiva metri mai departe. Deși mașina de concurs nu a atins vreun spectator, bărbatul respectiv, aflat în imediata apropiere a panoului, a încercat să părăsească zona cât mai repede și a alunecat pe suprafața alunecoasă, lovindu-se cu fața de bolovan. 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă