Starea copiilor de la Iași, care au jucat ”Balena albastră”, este bună. Ei vor fi consiliați psihologic

de Avram Eliza

Cei cinci copii din Iași, care au jucat ”Balena albastră” și care s-au asfixiat, se simt mai bine, însă vor primi consiliere psihologică în spital, scrie agenția News.ro.Vineri seară, au fost audiaţi la Poliţie mai mulţi profesori ai Şcolii "Veronica Micle" din Iaşi, poliţiştii urmând să discute şi cu elevii participanţi la joc, după externarea acestora din spital.

Medicul Cătălina Ionescu, din cadrul Spitalului de Copii "Sfânta Maria” din Iaşi, a declarat că toţi cei cinci copii aduşi vineri la această unitate de la Şcoala gimnazială Veronica Micle se simt bine, sunt conştienţi şi cooperează cu medicii.

"Sunt în continuare în spital, iar starea lor este bună. Doi dintre ei au fost mai grav, pentru că au ajuns la spital cu lipsă de oxigen. Toţi sunt acum conştienţi, însă în urma celor întâmplate vor avea nevoie de consiliere psihologică în spital, pentru a nu apărea probleme emoţionale”, a afirmat medicul Cătălina Ionescu.

Pe de altă parte, poliţiştii continuă ancheta începută vineri imediat după producerea incidentului.

În cursul serii de vineri, au fost audiaţi la Poliţie mai mulţi profesori din cadrul Şcolii Veronica Micle din Iaşi. Poliţiştii vor discuta şi cu elevii participanţi la joc, după externarea acestora din spital.

Autorităţile nu au stabilit, deocamdată, dacă elevii s-au inspirat din jocul Balena Albastră, apărut pe reţelele de socializare din Rusia, un joc periculos soldat cu moartea a peste o sută de tineri.

Totuşi, mai mulţi colegi ai elevilor care au participat la jocul pus în practică vineri la şcoala din Iaşi spun că au auzit de la o altă adolescentă implicată în incident că ar fi vorba despre jocul Balena Albastră.

Medicul Cătălina Ionescu susţine că a stat de vorbă cu copiii care au ajuns în spital şi că aceştia ar fi dat de înţeles că nu s-ar fi inspirat din jocul apărut în Rusia.

Diectorul şcolii Veronica Micle din Iaşi, Gabriel Gavriluţ, a afirmat că ancheta internă în acest caz continuă, dar că este posibil ca elevii să fi încercat să pună în practică un joc văzut pe internet.

"Ieri (vineri – n.r.) am discutat doar cu o parte dintre elevi, vom continua luni când toată lumea revine la ore. Am fost preocupaţi în principal de soarta copiilor, am intervenit pentru a nu se întâmpla ceva grav. Nu excludem să se fi inspirat de pe internet, nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva în şcoală. Deocamdată, nu ştim cine a venit cu propunerea jocului, nu cunoaştem iniţiatorul. E îngrjorător ce se întâmplă”, a spus directorul şcolii ieşene, Gabriel Gavriluţ.

Părinţii adolescenţilor implicaţi în incident susţin că nu au sesizat vreo schimbare în comportamentul copiilor lor.

"Nu înţeleg ce s-a întâmplat, nu am văzut nimic ciudat la fetiţa mea în ultima vreme. Probabil că s-au luat unii după alţii, s-au influenţat reciproc, a fost un act de teribilism care se putea încheia tragic”, a precizat mama unei eleve de la Şcoala Veronica Micle din Iaşi.

Cei cinci elevi ieşeni au ajuns vineri la spital, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spuneau că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, lansat în Rusia şi din cauza căruia s-ar fi sinucis peste 130 de adolescenţi, în timp ce surse din Poliţie afirmau că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.

Copiii, patru fete şi un băiat cu vârste de 12 şi 13 ani, învaţă la Şcoala generală ”Veronica Micle” din Iaşi, incidentul petrecându-se vineri, într-o pauză, când elevii au decis să participe la un joc periculos, testându-şi rezistenţa fără a respira. Potrivit medicilor, în timp ce elevii îşi ţineau respiraţia, alţii colegi îi strângeau în braţe. Copiilor, însă, li s-a făcut rău, fiind transportaţi la Spitalul de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate