8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTrenurile circulă, duminică, cu viteză redusă, din cauza caniculei

Trenurile circulă, duminică, cu viteză redusă, din cauza caniculei

Trenurile circulă cu viteză redusă, duminică, din cauza temperaturilor ridicate, pentru a se preveni eventualele accidente. Astfel, cei care vor să călătorească cu trenul trebuie să se informeze în prealabil în legătură cu modificările intervenite în program, anunță CFR Călători.

„În cursul zilei de astăzi, 25 iunie 2017, viteza de circulație a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație, pe secțiile de circulație din Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și local în Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade, conform informărilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie. Măsura este obligatorie pentru siguranța traficului feroviar și, de asemenea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată deoarece, în astfel de perioade, temperatura înregistrată la nivelul șinei poate depăși 50 de grade Celsius'', precizează CFR, într-un comunicat de presă.

Astfel, în cursul zilei de duminică, personalul de întreținere va efectua revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară, prin verificarea directă ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină.

„În anumite intervalele orare, viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă se va reduce cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță. CFR recomandă publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării meteo pentru temperaturi ridicate, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre graficul de circulație la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, sau la numărul de telefon 021/9521'', mai transmite CFR.

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă