13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn avocat a provocat un grav accident rutier în Iași: O persoană...

Un avocat a provocat un grav accident rutier în Iași: O persoană a murit și alte patru au fost rănite

O persoană a murit și alte patru au fost rănite după ce un avocat care ar fi fost băut a provocat un accident grav în Iași. El a intrat cu viteză mare într-o mașină oprită la semafor, iar autoturismul lovit a fost împins într-un taximetru, potrivit Mediafax.

Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, iar avocatul a refuzat să fie testat cu etilotestul.

O maşină care aştepta la semafor a fost lovită în plin de către un alt autoturism, care circula cu viteză. În urma impactului, maşina care stătea la semafor a fost împinsă câţiva metri şi a lovit şi un taximetru care circula regulamentar pe contrasens. Potrivit unui martor, acul de la vitezometru s-a oprit la 155 de km/h la bordul maşinii care a provocat accidentul.

În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, dintre care una a murit la locul accidentului.

”Şoferul unui autoturism a intrat în coliziune faţă spate cu un alt autoturism care tocmai plecase de la semafor. Ulterior, în evenimentul ruiter a mai fost implicat cel de-al treilea autovehicul. (…) Având în vedere calitatea persoanei bănuite de comiterea faptelor, politiştii au înaintat dosarul spre soluţionare Patrchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.

Cel care a murit în urma impactului este şoferul maşinii lovite în plin, un bărbat de 36 de ani. Persoana din dreapta acestuia, o femeie, este internată la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, în stare gravă. Şi şoferul taxiului a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind internat la Spitalul de Neurochirurgie.

Surse din cadrul anchetatorilor spun că bărbatul care a provocat accidentul este un avocat ieşean, care se urcase la volan după ce a băut alcool. Acesta ar fi refuzat testul cu etilotestul, însă a fost dus la spital pentru probe biologice.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă