15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUn bărbat care se afla în arest preventiv, într-o secție din Capitală,...

Un bărbat care se afla în arest preventiv, într-o secție din Capitală, s-a sinucis în celula sa

Un bărbat care se afla în arest preventiv la o secție de poliție din Capitală s-a spânzurat în celula sa, în cursul nopții de luni spre marți, informează Biroul de presă al Poliției Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, bărbatul de 32 de ani se afla în arest preventiv la Secția 5 de Poliție. El era acuzat de tentativă de omor, după ce ar fi încercat să-și ucidă iubita.

Sursele citate au precizat că deținutul a fost găsit spânzurat în jurul orei 3.00 de către colegul său de celulă, după ce, la controlul gardienilor din jurul orei 2.30, nu se constatase nicio neregulă. La fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, care nu au avut însă succes.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă