VIDEO Liviu Dragnea despre Claudiu Manda, noul președinte al Comisiei SRI: Este un om cu care putem lucra. Avem așteptări de la SRI

de Mihai Diac

Liviu Dragnea

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Claudiu Manda, noul președinte al Comisiei SRI, este "un om tânăr cu care putem lucra".

Liviu Dragnea a precizat că în acest moment există "așteptări de la Comisia SRI, care trebuie să audieze oamenii pe care a spus că-i va audia", dar și de la SRI, care trebuie să susțină instituțiile statului".


Citește și: Parlamentul decide, miercuri, noul președinte al Comisiei de control SRI. Aleșii vor discuta și despre înființarea unei comisii de anchetă în cazul ANRE
Claudiu Manda este vicepreşedinte al Senatului şi face parte din Comisia de Apărare a acestui for legislativ. Anterior, a deţinut trei madate de deputat. Manda a absolvit în 2011 Colegiul Naţional de Informaţii, fiind în prezent doctorand în Management al Universităţii de Stat Valahia din Târgovişte. În 2005 a absolvit Colegiului Naţional de Apărare. 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate