9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDeţinuţi care ies din penitenciar şi merg la serviciu, iar seara se...

Deţinuţi care ies din penitenciar şi merg la serviciu, iar seara se întorc la închisoare

Cinci deţinuţi de la Penitenciarul Jilava, care îşi execută pedepsele în regim deschis, se bucură de oportunitatea de a putea pleca din închisoare, zi de zi, fără a fi păziţi de un gardian, ei având un job cu normă întreagă la un atelier de reperaţii biciclete.

Toţi cei cinci deţinuţi merg la acelaşi loc de muncă, undeva la ieşirea din Capitală, la un service al Asocieţiei Green Revolution, unde se îngrijesc şi se repară bicicletele care se închiriază gratuit în Bucureşti, scrie Mediafax.

„În urma unor vizite pe care le-am făcut în penitenciarele Jilava şi Rahova, am aflat de un program, numit <<Comunitatea terapeutică>>, finanţat din fonduri norvegiene şi prin care deţinuţii pot lucra. Am întrebat câţi deţinuţi, care intră în acest program, recidivează, şi am aflat că din o sută de deţinuţi se întorc doar doi în puşcării. În rest, în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi deţinuţi, care nu intră în niciun program, procentul de recidivă este de 80%. Mi-am dat seama că deţinuţii care muncesc au şanse mult mai mari să nu recidiveze şi aşa a luat naştere şi proiectul nostru, după ce i-am făcut propunerea de a lucra cu deţinuţi lui Corneliu Belciug, de la Green Revolution”, a declarat, pentru Mediafax, Adriana Săftoiu, deputat PNL şi iniţiatoarea acestui proiect.

Unul dintre deţinuţii care vine zi de zi la atelierul Green Revolution este tânărul Andrei (23 de ani). Era student când a „căzut”. A luat patru ani, pentru tâlhărie. Nea Manole este un simplu paznic ce s-a bucurat la 400 de lei pentru a lăsa vreo doi „găinari” să fure câţiva litri de motorină. A primit patru ani. Radian este mai în vârstă și are o pedeapsă şi mai grea. Are un om pe conştiinţă, după ce a produs un accident care s-a soldat cu decesul victimei.

Pentru munca prestată, deţinuţii primesc un salariu fix de 1.700 de lei. Din această sumă, 60% ajunge la bugetul penitenciarului, iar restul le rămâne lor. Mai mult, ei beneficiază şi de o masă caldă, dar şi de posibilitatea de a face duş, în incinta atelierului. Citiți povestea întreagă aici.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă