16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialTrailerul fimului Jason Bourne, distribuit în premieră la Super Bowl

Trailerul fimului Jason Bourne, distribuit în premieră la Super Bowl

Actorul Matt Damon, nominalizat la Oscar pentru rolul din pelicula “The Martian”, revine în rolul agentului Jason Bourne în acest an, primul trailer al filmului cu acelaşi nume fiind distribuit în timpul evenimentului Super Bowl, scrie theverge.com, citat de Agerpres

La aproape un deceniu de la ultima apariţie a lui Matt Damon în rolul agentului Jason Bourne, trailerul filmului a fost lansat imediat după încheierea primului sfert al Super Bowl, oferind fanilor primele imagini ale colaborării lui Matt Damon cu regizorul Paul Greengrass în al cincilea film al seriei care l-a făcut celebru pe actorul american. 

Agentul Jason Bourne, care suferea de amnezie, anunţă în trailer că s-a întors pentru că îşi aminteşte totul şi vrea să clarifice lucrurile. 

Potrivit unui interviu acordat BuzzFeed, în luna august a anului trecut, Matt Damon dezvăluia că în următorul film al seriei ”agentul Bourne se află într-o Europă afectată de austeritate şi într-o lume post-Snowden’, făcând referire la evoluţiile generate la nivel mondial de dezvăluirile fostului consultant al NSA, Edward Snowden. 

Damon, care a primit în 2007 o stea pe bulevardul Hollywood Hall of Fame pentru reuşitele sale în cinematografie şi a fost numit în acelaşi an de revista People cel mai sexi bărbat în viaţă, a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din pelicula SF ‘The Martian’, în regia celebrului regizor Ridley Scott. ”Jason Bourne” va ajunge în cinematografele americane în 29 iulie.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă