12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiÎncepe Forumul Investiţiilor la Marea Neagră

Începe Forumul Investiţiilor la Marea Neagră

Evenimentul a avut loc marţi la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, informează Ministerul Transporturilor (MT).

Potrivit unui comunicat, evenimentul este organizat de Ministerul Transporturilor, în colaborare cu Comisia Europeană.

“Adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră axată pe domeniile relevante pentru dezvoltarea economiei albastre din regiune va permite statelor riverane şi Republicii Moldova să eficientizeze priorităţile şi acţiunile din domenii precum: afaceri maritime, pescuit, acvacultură, cercetare şi inovare, conectivitate, protecţia mediului, turism şi educaţie. Astfel, statele din regiunea Mării Negre vor putea atrage şi prioritiza mai bine finanţarea internaţională, europeană, regională şi naţională pentru proiectele din regiune”, se arată în comunicatul MT.

Totodată, evenimentul va oferi un spaţiu amplu de dezbatere pentru experţii naţionali şi internaţionali din domeniul transporturilor navale pentru temele prioritare ale economiei albastre privind dezvoltarea de eco-porturi inteligente, conectivitatea inteligentă, transportul multimodal durabil, protecţia mediului, economia circulară, dar şi dezvoltarea de tehnologii pentru exploatarea şi utilizarea durabilă a gazului natural lichefiat. Una dintre principalele sesiuni va fi dedicată atragerii de investiţii în economia albastră.

“În acest context, Forumul Investiţiilor la Marea Neagră reprezintă o oportunitate semnificativă de creştere a gradului de conştientizare a numeroaselor iniţiative de afaceri şi de investiţii din regiunea Mării Negre, cu scopul de a atrage noi fonduri şi a stimula noi proiecte regionale”, se mai spune în comunicat.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă