6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiInspecția Judiciară, acțiune disciplinară împotriva șefei Înaltei Curți

Inspecția Judiciară, acțiune disciplinară împotriva șefei Înaltei Curți

“Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 litera f) şi o) din Legea 303/2004”, se precizează într-un comunicat al IJ.

Potrivit sursei citate, în privinţa abaterii disciplinare prevăzute de articolului 99 litera f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la articolul 31 alineatul (1) litera b) şi articolul 32 din Legea 304/2004, modificată şi completată prin Legea 207/2018.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 litera o), Inspecţia Judiciară a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii 207/2018, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă