Războiul conductelor! SUA, Europa, Turcia și Rusia se luptă pentru Drumul Gazului! De ce are loc „cea mai mare tragedie din timpurile moderne” în Siria | ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ

de Adina Mutar

Competiția la nivel global pentru resursele energetice trece prin Siria. Nu este vorba numai de cine va reuși să pună mâna pe resursele Siriei, ci și de traseele gazoductelor și oleoductelor viitorului către beneficiari.

Siria se află în mijlocul unei colosale rezerve de gaze și are dreptul, prin apele teritoriale din Mediterana, la o parte substanțială.

Petrodolarul vs „gazorubla”

Criza economică este acută, cu nivelul datoriilor SUA ajuns la 14.940 miliarde, iar economia mondială bazată pe dolar este atacată de țările BRICS. Economia mondială a secolului 20 a fost dominată de competiția pentru petrol. Cine vrea să domine economia mondială a secolului 21 trebuie să controleze resursele de gaze. Cursa înarmării în Rusia i-a secat resursele financiare, iar fără rezerve suplimentare de energie, industria se va prăbuși. Rusia s-a mișcat din timp în direcția acaparării de resurse de gaze, exploatării, transportului, comercializării și monopolizării domeniului la scară cât mai extinsă, impunând o monedă de șantaj politic, „gazorubla”.

Domeniul petrolier este încă dominat de SUA, cu prezență militară. Același lucru vrea să facă Rusia în domeniul resurselor de gaze. Două țări mai sunt de căzut ca petrodolarul să dispară de pe piața mondială: Arabia Saudită și Venezuela. Arabia Saudită, pro-americană, este în mijlocul unei mări de revolte, dar rezistă fără probleme interne. Venezuela, pro-Rusia, este în pragul colapsului, fiind ținta unui sabotaj economic ce a pus regimul comunist pe butuci. 

Vladimir Putin și-a început strategia de influență în domeniul resurselor gazeifere în 1995, când Gazprom și-a extins interesul spre Azerbaijan, Turkmenistan, Iran și țări din Orientul Mijlociu. Proiectele Nord -Stream și South Stream sunt dovada eforturilor lui Putin de a pune Rusia pe arena internațională pe o poziție de control a resurselor, cu Europa depinzând de gazul rusesc sau controlat de ruși. 

Domeniul energiilor alternative, care să susțină economii puternice este în fașă, de aceea competiția pentru gaze este acerbă și poate atrage întreaga lume într-un război mondial. Al Treilea. Americanii au ca și contrastrategie proiectul Nabucco, menit să aibă un rol determinant pe câteva sute de ani. Federația Rusă nu are de gând să cedeze niciun „inch” din terenul invadat până acum, ca să nu se prăbușească precum Uniunea Sovietică, din cauza lipsei de energie în domeniul industrial și a injecției de capital.

Proiectul american a lăsat Turcia pe dinafară

Harta resurselor de gaze este simplă. Se concentrează într-o anumită zonă, ce cuprinde resursele Rusiei, la Viborg și Beregvia, ale Turkemistanului, anexat Rusiei, ale Azerbaijanului și Iranului, în vecinătatea mai mult sau nu apropiată a Rusiei, ale Georgiei, controlate de Rusia, ale Mării Mediterane, din care cea mai însemnată parte revine Siriei, unde Rusia este prezentă militar, ale Qatarului și Egiptului, care-și joacă strategic cărțile. 

Moscova a elaborat două strategii, prima constând în înființarea Blocului Shanghai, bazat pe dezvoltarea relațiilor sino-rusești, iar a doua se bazează pe traiectoriile gazoductelor South și Nord Stream în contra proiectului Nabucco, susținut de europeni, care ar fi adus gaz de la Marea Neagră și Azerbaijan. Nord Stream conecta Rusia direct de Germania, prin Marea Baltică, ocolind Belarus. South -Stream începea în Rusia, trecea prin Marea Neagră spre Bulgaria și se diviza între Grecia și sudul Italiei – o ramură – și Ungaria și Austria – cealaltă ramură.

Nabucco venea din centrul Asiei, împrejurul Mării Negre, spre Turcia, unde se aflau cisterne de depozitare, apoi treceau prin Bulgaria, România, Ungaria și ajungea în Austria, de unde mergea mai departe spre Cehia, Croația, Slovenia și Italia. Inițial, proiectul prevedea și o trecere spre Grecia, dar la presiunile Turciei s-a abandonat această intenție. Nabucco trebuia dată în folosință în 2014, apoi s-a amânat pentru 2017. SUA încercau să atragă în proiect Iranul, Siria, Libanul, Israelul și Turcia, al cărui terminal de la Erzurum trebuia consolidat. 

Prin proiectul Nabucco, Turciei îi revenea rolul să stocheze, să comercializeze și să transfere în jur de 40 miliarde metri cubi de gaz pe an, crescând rolul Ankarei în NATO și în relațiile cu Washington-ul. Și mai ales, scăpa Turcia de dependența de gaz rusesc (importă 80% din necesar), prin Blue Stream. Turcia a investit în Nabucco inclusiv la nivelul politicii zonale și nu este inclusă în noile proiecte ale Moscovei. În contextul actual, Turcia riscă să rămână complet pe dinafara proiectelor de gazoducte, însă cu imensele probleme cauzate de criza umanitară din Siria, ce-i poate genera probleme economice interne.  

Gazprom reconfigurează harta -geopolitică a Europei

Germania este în favoarea proiectelor rusești. Gazprom a semnat numeroase tranzacții cu companii germane, ca E.ON Energy și BASF, pentru tarife preferențiale chiar și în situațiile când prețul gazelor ar urca din diferite motive. Germania a format un nucleu european împreună cu Austria, Elveția și Cehia, ce are ca țel controlul distribuției de gaze în Europa. Wingas, subsidiara Gazprom în Germania, și Wintershall, subsidiara BASF – cel mai mare producător de petrol și gaze din Germania, care controlează 18% din piață, și-au unit forțele. BASF și E.ON controlează o pătrime din gazele ce alimentează Nord Stream.

Gazprom  Germania deține 40% din compania austriacă Centrex Co, specializată în stocare de gaz, și se extinde către Cipru. Cu patru companii în Germania, Rusia este un factor important în strategiile energetice ale țării, însă acest lucru este învăluit de discreție față de opinia publică, pentru că nu se vrea popularizarea ideii că s-au păstrat rețelele stabilite pe vremea influenței Uniunii Sovietice. Putin a păstrat la propriu relațiile cu foști oficiali ai RDG care au avut conexiuni cu Uniunea Sovietică, inclusiv cu foști ofițeri STASI, un subiect foarte sensibil. De exemplu, la vârf în proiectul Nord Stream și la Gazprom Germania este Matthias Warning, despre care Wall Street Journal a scris că-l ajuta pe Putin să recruteze spioni când acesta era tânăr kaghebist la Dresda. În plus, trei milioane de „vorbitori de limbă rusă” formează a doua mare comunitate din Germania, după turci. 

Securitatea energetică a Europei

Toate aceste relații dubioase Germania le pune sub denumirea generoasă de „securitate energetică a Europei”, pe care încearcă s-o impună și la Bruxelles. De câte ori europenii s-au opus politicilor șantajiste ale Rusiei în privința gazelor, Germania a cerut reținere. Să nu fie împinsă Rusia -să-și vândă gazul către Asia, în detrimentul Europei. Franța îi ține isonul, prezentând Nord Stream ca fiind „un proiect european”, nu unul rusesc, pe placul Germaniei. Care urmează a-l dezvolta cu alte 25 de proiecte continentale, incluzând Marea Britanie, Italia, Turcia, Ungaria. 

Gazprom deține 30% din proiectul construcției unui al doilea gazoduct spre Europa, urmând în mare ruta stabilită de Nabucco și intenționând să blocheze inițiativa americană. Concomitent, Rusia cumpără gaz din Asia Centrală și Marea Caspică, pentru a lăsa Nabucco fără obiectul muncii. Prin operatorul de gaz din Austria, Gazprom poate reconfigura harta Europei. Prin terminalul austriac, se alimentează Slovenia, Slovacia, Croația, Ungaria, Italia și Germania. 

Centre de stocare, împiedicate de scutul antirachetă

În cooperare cu Germania, Rusia construiește centrul de stocare Katrina, de unde gazul urmează să fie transferat către consumatorii principali din vestul Europei. Gazprom mai are în program construirea unui centru de stocare în Serbia, de unde să aprovizioneze Bosnia-Herțegovina și întreaga Serbie. Mai există dorința de a construi astfel de centre în Cehia, România, Belgia, Marea Britanie, Slovacia, Turcia, Grecia și Franța. Numai să-i fie aprobate proiectele. Gazprom singur asigură 41% din necesitatea Europei de gaz, trasând o linie clară între Vest și Est și săpând o prăpastie între acestea, servindu-le interesele preferențial. Scutul american antirachetă elimină din „preferințe” țările care-l acceptă.

Iranul a deschis Cutia Pandorei

În iulie 2011, Iranul a semnat pentru alte proiecte de gazoducte, cu Irakul și Siria, refuzând proiectele ce implicau SUA și Europa. De atunci, s-a deschis Cutia Pandorei, s-au făcut și s-au desfăcut alianțe, totul scăpând de sub control odată cu intervenția militară brutală a rușilor în Siria. 
Franța, care consideră estul Mediteranei zonă de influență „tradițională”, s-a arătat întotdeauna gata de intervenție militară în Siria, alături de SUA. La 31 august 2013, când Administrația Obama a renunțat în ultima clipă să atace forțele lui Bashar al-Assad, responsabile de atacul chimic din East Ghouta, soldat cu 1.500 de victime, avioanele de luptă franceze deja porniseră motoarele.

Bătălia se dă pentru gazele Siriei din Mediterana. Vor aproviziona acestea Nabucco sau South Stream? În Nabucco sunt implicate REW (Germania), OML (Austria), Botas (Turcia), Energy Holding Company (Bulgaria), Transgaz (România). Gazprom s-a dus direct la sursă, asigurată de prezența militară a rușilor în portul sirian Tartous. Putin este în avans să asigure toată zona de coastă din Siria, sub regimul Assad, pentru a putea să-și implementeze proiectele de gazoducte în liniște. Pe traselul de interes din Siria, pe unde trece Gazoductul Arab, ce se întinde pe 1.200 de kilometri, au loc toate atrocitățile posibile asupra populației civile sunnite, pentru a o determina să plece: masacre cu macete, masacre cu arme chimice, bombardamente cu napalm, bombardamente „clasice”.

„Cheia“ de la intrarea în Casa Rusiei

Conform Institutului pentru Politica Orientului Apropiat (WINEP) din Washington, bazinul Mării Mediterane este cel mai bogat în gaze, iar partea Siriei este cea mai mare. Dintre toate țările mediteraneene cu drept la gazele din apele teritoriale, doar Israelul a început să exploateze din 2009 și la sfârșitul acestui an este posibil și să exporte. Celelalte sunt prinse în conflicte. „Cine controlează Siria poate controla întregul Orient Mijlociu, poarta către Asia și poate avea și «cheia» de la intrarea în Casa Rusiei, cum o numea țarina Ecaterina a II-a, dar și de la China, pe Drumul Mătăsii”, se arată în raportul WINEP. 

Încrâncenarea tuturor de a-și implementa strategiile energetice a pus la pământ Siria, unde la putere este un regim dictatorial, minoritar etnic și religios, venit la putere printr-o lovitură de stat. Războiul gazoductelor a provocat „cea mai mare tragedie umanitară din timpurile moderne”, conform clasificării ONU. Și transmite un singur mesaj la nivel internațional: când marile puteri își desfășoară strategiile energetice, drepturile și libertățile popoarelor de pe „ruta resurselor și conductelor” nu mai contează. Poporul sirian majoritar sunnit, care s-a revoltat împotriva clanului dictatorial al lui Bashar al-Assad, nu a avut nicio șansă de a fi luat în seamă cu adevărat, când în joc este reconfigurarea lumii.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate