Sinead O'Connor, spitalizată, după ce a cerut ajutor, pe Facebook. Artista a avut câteva tentative de sinucidere

de Roxana Petre

Sinead O'Connor, spitalizată, după ce a cerut ajutor, pe Facebook. Artista a avut câteva tentative de sinucidere

Cântăreaţa irlandeză Sinead O'Connor, care suferă încă din copilărie de tulburări bipolare, a fost spitalizată, la scurt timp după ce a postat pe contul său de Facebook un material video în care apare într-o stare extrem de proastă şi cere disperată ajutor, scrie Mediafax.

Artista a avut câteva tentative de sinucidere. În 2015, a încercat să-şi pună capăt zilelor printr-o supradoză, a recidivat apoi după câteva luni, pentru ca la scurt timp să fie considerată dispărută. Din fericire, a fost găsită în viaţă şi într-o stare relativ bună de sănătate în apropiere de Chicago.

De doi ani, Sinead O'Connor locuieşte la New Jersey, iar în cel mai recent material video postat pe Facebook a apărut epuizată, cu faţa scăldată în lacrimi. Cântăreaţa în vârstă de 50 de ani acuză faptul că „nimeni nu-mi mai acordă atenţie".


Citește și:  VIDEO. Sinead O’Connor, în depresie: „Nu mai e nimeni în viața mea decât doctorul”. Cântăreața a postat pe Internet un videoclip în care recunoaște că are tendințe sinucigașe

 

 

„Copiii mei şi familia mea m-au vizitat la spital când eram internată la Terapie intensivă. Au plecat înainte să mă trezesc şi de atunci nu i-am mai văzut niciodată. De ce-mi faceţi asta? Am nevoie de voi. Am nevoie de dragostea vosatră. Nu mai pot suporta ce mi se întâmplă."

Pentru Sinead O'Connor, care provine dintr-o familie cu mari probleme – o mamă depresivă şi un tată alcoolic, care o maltrata – muzica a reprezentat singura supapă de salvare.


Citește și: Cântăreața Sinead O'Connor a fost găsită, la o zi după ce fusese inclusă pe o listă cu persoane dispărute

 

 

Se pare că noua criză depresivă pe care o traversează cântăreaţa a fost generată de bătălia pe care o duce în justiţie cu prima sa dragoste şi fostul ei manager, Fachtna O'Ceallaigh. Sinead O'Connor l-a cunoscut pe O'Ceallaigh în anii 1970 pe când ea avea doar 17 ani. Bărbatul avea de mai mult de două ori vârsta ei şi i-a devenit în scurt timp impresar şi, totodată, a fost prima ei dragoste. În prezent, Fachtna O'Ceallaigh are 70 de ani şi a dat-o în judecată pe artistă acuzând-o că a pus abuziv şi nejustificat capăt colaborării lor profesionale şi solicită în instanţă daune de 500.000 de euro.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate