13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialAlegeri prezidențiale în Iran. Cei doi candidați sunt actualul președinte, Hassan Rouhani,...

Alegeri prezidențiale în Iran. Cei doi candidați sunt actualul președinte, Hassan Rouhani, și clericul conservator Ebrahim Raissi

Iranienii își aleg, vineri, noul președinte, având de ales între șeful statului în exercițiu, moderatul Hassan Rouhani, și clericul conservator Ebrahim Raissi, informează AFP, potrivit Agerpres.

Birourile de vot s-au deschis la 03:30 GMT. Pentru acest scrutin, la care sunt chemați să participe 56,4 milioane de alegători, alegerea între cei doi candidați se face de fapt între continuarea deschiderii spre lume dorită de Rohani și accentul pe naționalism, susținut de Raissi.

"Când desfășori o acțiune pozitivă, trebuie să o faci cât mai devreme posibil", a spus ghidul suprem Ali Khamenei unui jurnalist înainte de a vota la domiciliul său din Teheran. "Destinul țării este în mâinile iranienilor, care îl aleg pe șeful executivului", a adăugat el.

Alți doi candidați fără șanse la victorie—un reformator și un conservator — și-au menținut candidatura, primul invitând oficial la vot în favoarea lui Rohani, susținut de reformatori și de moderați.

Cele mai citite

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă