Alegerile prezidențiale din Franța: Sondaje fluctuante, candidați cu viziuni opuse și dezbateri încinse. Toate scenariile sunt posibile, în primul tur de scrutin | Corespondenţă specială de la Paris

de Sanda Veber

Alegerile prezidențiale din Franța: Sondaje fluctuante, candidați cu viziuni opuse și dezbateri încinse. Toate scenariile sunt posibile, în primul tur de scrutin | Corespondenţă specială de la Paris

Sondaje de opinie fluctuante, candidați cu viziuni opuse umăr la umăr și două dezbateri televizate care au bătut recordurile de audiență, aceasta este atmosfera in Franta, la doar câteva zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale care au loc duminică.

Niciodată previziunile n-au fost mai incerte și, în aceste condiții, participarea la vot devine factorul esențial în desemnarea câștigătorului. O slabă participare l-ar avantaja pe François Fillon, pe când o mobilizare importantă i-ar servi lui Le Pen și Mélenchon, potrivit estimărilor agențiilor de evaluare a sondajelor.

 Pe 23 aprilie și 7 mai, când va avea loc al doilea tur, Franța nu va alege doar un nou președinte, ci posibil o nouă configurație și o strategie geopolitică diferită. „Vă doriți o țară războinică condusă de legile concurenței, sau una a frăției și a preocupării pentru lumea pe care o lăsăm urmașilor?”, îi întreabă Benoît Hamon, candidatul PS, pe francezi, în cadrul primei runde de întâlniri televizate a candidaților, din 20 martie.
 


Citește și:  Analiști politici: Atentatul de la Paris ar putea influența alegerile prezidențiale din Franța. Cine are cel mai mult de câștigat de pe urma atacului

Contextul politic

O premieră pentru electoratul francez la aceste alegeri vine din faptul că  principalele două partide franceze, Partidul Socialist (PS) și Republicanii, și-au desemnat candidații la președinție prin votul membrilor de partid. Dacă PS a adoptat această practică după model american, de anul trecut, republicanii au inceput de anul acesta.

La sfârșit de mandat, actualul preşedinte Francois Hollande, reprezentant al socialiştilor, pleacă înfrânt. El a promis în campania electorală război băncilor și diminuarea șomajului, în schimb a promulgat nenumărate legi securitare în perioada atentatelor și a trecut Legea Muncii (El Komri) prin ordonanță de urgență. Mai mult, împreună cu ministrul Economiei și Industriei, Macron, a implementat un program de sprijinire a întreprinderilor private prin fonduri de stat pentru a încuraja angajarea de forță de muncă. Întreprinderile au luat banii, dar n-au făcut angajări, iar șomajul a crescut cu 30%.  Trădare, au strigăt cei ce i-au dat votul.

În primăvară și vară lui 2016, nenumăratele proteste anti legea muncii au scos zeci de mii de francezi în stradă, manifestaţiile fiind dintre cel mai violențe confruntări dintre poliție și protestatari. O palmă pe care electoratul de stânga n-o va uita, eliminându-l prin vot pe Manuel Valls, primul ministru în funcție, din cursa pentru președinție.

O singură victorie notabilă pentru Partidul Socialist al lui Hollande a fost adoptarea legii căsătoriei pentru toți, proiectul de suflet al ministrei Justiției, Christiane Taubira, care însă a demisionat din guvern, la scurt timp, în profund dezacord de principii cu preşedintele

 Aceeași supriza și la dreaptă, unde alegătorii l-au debarcat fără scrupule pe Nicholas Sarkozy, înecat în afaceri de corupție și de deturnări de fonduri, în timpul celor două mandate.  În cursă intră Fracois Fillon, aproape neobservat, dar acesta convinge printr-un discurs și-un proiect de țara în tradiția unei dreapte catolice, conservatoare.

Cine sunt favoriţii?

Patru candidați sunt pe picior de egalitate în preferințele de vot ale francezilor. Se prefigurează un model similar al alegerilor din 2002, când în aceeași configurație, a multiplelor candidaturi de stânga, Jean-Marie Le Pen se califica neașteptat în turul doi, eliminându-l pe Lionel Jospin și forțând electoratul să voteze cu Jaques Chirac.

Înaintea începerii campaniei electorale din acest an, puțini aveau dubii în privința victoriei prezidențiale a reprezentantului dreptei, François Fillon, căruia nu-i era teamă să prezinte un program economic drastic, de o „violenţă socială” rar întâlnită chiar și la dreapta. Lucrurile au luat, însă, o întorsătură neașteptată odată cu dezvăluirile legate de angajări fictive ale membrilor familiei Fillon.

Dreapta e devastată, dar Alain Jupé, văzut un pic „prea de stânga” pentru a depăși locul doi în desemnarea candidatului de centru și dreapta la prezidentiale, refuză să salveze situația și obrazul republicanilor, fără o retragere onorabilă a lui Fillon. Însă acesta din urmă nu a renunţat, în ciuda faptului că este subiectul unei anchete oficiale.


Citește și:  Incidente sângeroase care au influențat rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța, de-a lungul timpului

Stânga e divizată

Pe de altă parte, stânga e divizată, candidații nu reușesc să ajungă la un consens și -să-și unească forțele.  Macron, cel mai tânăr candidat, cel mai educat, fost bancher și ministru al Economiei și Industriei (2014-2016), sub președinția lui Hollande, se aliază cu Bayrou (Modem) și încearcă să ocupe zona de centru a vieţii politice cu mișcare sa „En Marche”, dar este privit cu neîncredere și condescendență la dreapta ca și la stânga.

Văzut ca un pur produs american al școlii neoliberale, ironizat pentru campania sa de star de cinema și atacat pe tema fondurilor de campanie provenite de la donatori bănuiți că aparțin unor mari grupuri chimice, farmaceutice și petroliere, Macron  încearcă să câștige simpatia tinerilor de dreaptă, cât și de stânga.

Programul său de „alternanţă” prin care își propune o reinnoire a clasei politice cu ajutorul unor forțe tinere, de specialiști din diferite domenii, și discursul său pro european pare să fi convins o mare parte a electoratului, cât și numeroase personalități ale vieții politice și culturale franceze.

 Ultimele sondaje îl situează pe primul loc în preferințele de vot, cu 25%, surclasând-o pe Le Pen, aflată la 22%, și pe Fillon și Mélenchon care-și dispută locul trei cu 1 9%.

Mélenchon, fost membru al Partidului Socialist, a părăsit partidul în 2008 și a candidat la președinție în 2O12, situându-se pe locul patru, cu 11% din voturi. Lider al mișcării „La France Insoumise”, a refuzat un acord cu desemnatul socialistilor, Benoît Hamon și a câștigat în sondaje puncte după puncte, raliind alegătorii de stânga.

Bun orator și politician experimentat, se remarcă în campanie prin mitinguri enorme, discursuri în holograme și replici acide.   Mélenchon se angajează să pună capăt „monarhiei prezidențiale” și celei de-a V-a Republici și să rescrie Constituția pentru a da mai mare putere poporului, punând bazele celei de-a VI-a Republici. 

 Unii stângiști îi reproșează însă un ego supradimensionat și atitudinea de om providențial, pe când la dreaptă i se imputa simpatia pentru dictatori sud americani.  În ultimele săptămâni, ascensiunea fulminantă a lui Mélenchon în sondaje a surprins pe toată lumea și a devenit o piedică nebănuită pentru dreapta.

În fine, Marine Le Pen, lidera partidului Frontul Național,  acest partid „afacere de familie”, cum îl numesc detractorii, este „sperietoarea de serviciu” a fiecăror alegeri. Deşi nimeni nu-i dă șanse reale de câștig, poziția ei în sondaje poate determina soarta alegerilor, alegătorii fiind forțați să trimită în turul doi pe cel sau cea care o poate înfrânge.

Duminică, 23 aprilie, francezii vor avea de ales între 11 candidați. Cu toții au fost invitați, în această seară, la o ultima dezbatere televizată, ocazie pentru favoriți de a se demarca în sondaje și pentru « micii candidați », care suferă frecvent de lipsă de vizibilitate la tv, să-și facă auzite programele și discursurile.

Și până duminică, o singură miză: cine dintre Fillon sau Mélenchon va reuși să o înlăture pe Marine Le Pen, înaintea turului doi?

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate