15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAngela Merkel, întrebată dacă alte state UE ar putea urma exemplul Marii...

Angela Merkel, întrebată dacă alte state UE ar putea urma exemplul Marii Britanii: Statele membre au idei diferite despre cum să ne modelăm viitorul, dar sunt favoarea instenificării cooperării

Cancelarul German Angela Merkel consideră că alte state din Uniunea Europeană nu vor dori să urmeze exemplul Marii Britanii și să părăsească blocul comunitar. Un motiv ar fi că statele membre doresc intensificarea cooperării, informează Reuters.

Întrebată în legătură cu posibilitatea ca alte state UE să urmeze exemplulul britanic, cancelarul german a declarat, pentru cotidinaul Passauer Neue Presse, că nu crede că va exista o astfel de situație.

„Nu. Statele membre luate individual au, desigur, opinii diferite despre cum putem modela viitorul, dar calea generală de a avansa este clară: mai multă cooperare”, a spus ea.

Totodată, cancelarul german a vorbit despre controlul frontierelor externe ale UE, politica economică şi combaterea terorismului islamic drept domenii de cooperare.

În plus, Angela Merkel a estimat că scrisoarea pe care șefa guvernului britanic o va trimite la Bruxelles pentru a anunța activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona nu va umbri summitul din 25 martie consacrat împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

 

„În anii următori, activitatea noastră se va concentra în ambele direcții — pe de o parte, negocierile cu Marea Britanie privind ieșirea (din UE), pe de altă parte considerațiile referitoare la a face Uniunea Europeană cu 27 de membri potrivită pentru viitor'', a mai spus ea.

La întrebarea dacă ar trebui oprite negocierile de aderare a Turciei la UE, Merkel a răspuns că ar trebui așteptat întâi rezultatul referendumului din 16 aprilie privitor la reforma constituțională prin care vor fi extinse prerogativele președintelui turc. Ea a subliniat că tratează foarte serios un raport european care susține că schimbările constituționale propuse prin reforma respectivă constituie un mare pas înapoi pentru democrație.

Premierul britanic Theresa May va lansa miercuri, 29 martie, procesul de ieșire a Marii Britanii din blocul comunitar, ceea ce va deschide calea a doi ani de negocieri cu Bruxellesul.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă