Assad îi invită pe ruși să se mute la Damasc. Multe familii ale regimului sirian își numesc băieții „Putin”

de Adina Mutar

Assad îi invită pe ruși să se mute la Damasc. Multe familii ale regimului sirian își numesc băieții „Putin”

Ambasadorul Siriei la Moscova, Riyad Haddad, l-a anunțat pe vicepreședintele Consiliului Federației Ruse, Ilias Umakanov, că Bashar al-Assad ar fi bucuros dacă „limba rusă ar deveni a doua cea mai vorbită limbă în Siria”, scrie Itar Tass. „Este un mod de a mulțumi poporului rus pentru sprijinul acordat. În plus, multe familii siriene își numesc fiii Putin”, a declarat ambasadorul. Conform diplomatului sirian, Bashar al-Assad a cedat un teren lângă Damasc pentru construirea unei școli în limba rusă.


Regimul Assad se vede nevoit să aleagă între coloniștii șiiți, proveniți din familiile milițiilor sponsorizate de Iran care luptă alături de regim, și ruși. În ciuda apartenenței cultului alawit la ramura șiită a Islamului, cele două sunt diametral opuse când este vorba de aplicarea normelor religioase. Alawiții nu subscriu la „poliția morală”, care monitorizează aplicarea perceptelor șiite, poliție ce a început să se manifeste în zonele ocupate de aceste miliții, după dislocarea populației majoritar sunnite, care a pornit revoluția împotriva regimului minoritar etnic și religios. Lăsând la o parte că au existat și încăierări între militarii lui Assad și luptătorii șiiți, în zonele epurate și împărțite între facțiuni. În acest context, colonizarea fâșiei controlată de regim cu ruși este dorită de Bashar al-Assad. De altfel, rușii sunt prezenți în Siria în număr foarte mare, încă dinainte de revoluție, și urmăresc să rămână pe termen lung.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate