13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialChina cere ca sistemul antirachetă THAAD să nu fie operațional în Coreea...

China cere ca sistemul antirachetă THAAD să nu fie operațional în Coreea de Sud

China a cerut marți suspendarea 'imediată' a desfășurării scutului antirachetă THAAD în Coreea de Sud, potrivit AFP citat de Agerpres. Acest anunț a fost făcut în contextul în care Washingtonul a precizat că acest sistem ar fi operațional pentru a contracara amenințarea Phenianului.

Beijingul denunță de câteva luni punerea în practică a acestui sistem.

''Noi ne opunem desfășurării sistemului THAAD în Coreea de Sud. Le cerem părților vizate să oprească desfășurarea imediată și vom lua în mod ferm măsurile necesare pentru a ne apăra interesele'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang.

Luni, colonelul Rob Manning, purtătorul de cuvânt al forțelor americane din Coreea de Sud, a anunțat că sistemul THAAD este 'operațional', cu 'capacitatea de a intercepta rachetele nord-coreene'.

În schimb, Geng Shuang a salutat declarația recentă a președintelui american Donald Trump conform căreia este pregătit să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un 'dacă sunt întrunite condițiile potrivite'.

''Am luat notă de declarațiile părții americane și de semnalele pozitive pe care le transmit. Prioritatea urgentă este de a lua măsuri pentru reducerea tensiunilor, iar una dintre măsurile eficiente este reluarea negocierilor de pace'' cu Coreea de Nord, a adăugat reprezentantul diplomației chineze.

Cele mai citite

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...
Ultima oră
Pe aceeași temă