Cinci ţări Schengen cer reintroducerea controalelor la frontierele interne

de Mihai Diac

Foto: Arhivă

Franţa, Germania, Austria, Danemarca şi Norvegia, toate fiind țări din Spaţiul Schengen, cer reguli noi pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale acestei zone de liberă circulaţie, atunci când apar riscuri de securitate, informează AFP.

Cele cinci țări consideră că regulile actuale sunt prea rigide, deci ineficiente în faţa ameninţării teroriste, în special pentru că limitează la şase luni perioada de reintroducere a controalelor în cazul unei “ameninţări grave”.

„Această restricţie nu este adaptată nevoilor în contextul unei ameninţări teroriste pe termen lung”, consideră cele cinci țări.

Semnatarii vor ca perioada maximă de reintroducere a controalelor la frontiere, în prezent limitată la şase luni, sau doi ani în cazuri excepţionale, să fie mărită la doi ani şi, în mod excepţional, până la patru ani.

În prezent, în Spaţiul Schengen, numai Franţa a reintrodus controale la frontiere din cauza ameninţării teroriste.

Controalele au fost reintroduse după atentatele de la Paris, din noiembrie 2015 și au fost prelungite de mai multe ori, din cauza noilor atacuri teroriste.

Data limită fixată în acest moment în Franța este 31 octombrie 2017.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate