16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCurtea Constituțională de la Chișinău a decis că președintele Dodon poate fi...

Curtea Constituțională de la Chișinău a decis că președintele Dodon poate fi suspendat dacă nu acceptă ministrul Apărării propus de premier

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis, marți, că președintele Igor Dodon este obligat să accepte propunerea premierului pentru un post de ministru, în caz contrar președintele putând fi suspendat, relatează presa locală citată de Agerpres.

În replică, președintele Republicii Moldova i-a acuzat pe judecătorii Curții de "uzurpare a puterii de stat".

Decizia Curții se referă la cazul disputei dintre Igor Dodon și premierul Pavel Filip privind numirea noului ministru al apărării. Premierul l-a propus de două ori pe Eugen Sturza pentru acest post, dar președintele a refuzat de fiecare dată, astfel că șeful executivului a sesizat Curtea Constituțională.

Aceasta a apreciat marți că șeful statului nu are drept de veto în numirea unui ministru. 'Puterea reală de decizie în ceea ce privește revocarea sau numirea unui membru al Guvernului aparține exclusiv prim-ministrului. Doar primul ministru poate avea o inițiativă în acest sens și, deși Constituția vorbește despre propunerea de revocare sau de numire adresată șefului statului, acesta din urmă nu o poate refuza. În consecință, decretul președintelui de numire sau de revocare a unui membru al Guvernului propus a doua oară, este un act formal care autentifică voința primului ministru de a face modificări în componența echipei guvernamentale', se arată în decizia Curții, consemnată de independent.md.

De asemenea, Curtea Constituțională consideră 'refuzul presedintelui de a-și executa obligațiile constituționale' drept o 'imposibilitate temporara de a-și exercita atribuțiile în cauză', fapt ce justifică, potrivit Curții Constituționale, 'instituirea interimatului funcției care se asigură, în ordine, de președintele Parlamentului sau de primul ministru pentru exercitarea acestor obligații constituționale a presedintelui'.

În replică, Idor Dodon a calificat această decizie drept 'uzurpare a puterii de stat' și i-a amenințat pe judecătorii Curții că se vor lua măsuri împotriva lor după viitoarele alegeri legislative. 'O să răspundeți pentru asta. Vine timpul. Fiecare acțiune și decizie a dvs. va fi examinată imediat după următoarele alegeri parlamentare. Va fi altă componență a Curții Constituționale. Și pentru fiecare decizie, fiecare din dvs. veți răspunde', a declarat Igor Dodon, citat de timpul.md.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă