11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDeputații ruși au aprobat, în a doua lectură, legea prin care ziariștii...

Deputații ruși au aprobat, în a doua lectură, legea prin care ziariștii occidentali sunt declarați agenți străini

Deputații ruși au adoptat în a doua lectură, miercuri, o lege care permite Moscovei să desemneze ca 'agent străin' orice organizație media externă care activează în Rusia, acesta fiind un răspuns al Moscovei la înregistrarea sub această denumire a canalului RT în Statele Unite, transmit AFP și Reuters citate de Agerpres.

Actul normativ a fost adoptat miercuri cu votul a 409 dintre cei 450 de deputați ruși.

Legea va trebui să fie adoptată în a treia lectură tot în Duma de Stat, apoi validată de Consiliul Federației (camera superioară), iar ulterior promulgată de președintele Vladimir Putin.

Departamentul de Justiție al SUA a cerut canalului de televiziune RT America să se înregistreze ca 'agent străin' după acuzațiile serviciilor de informații americane conform cărora Rusia s-a implicat în alegerile prezidențiale americane din 2016.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă