Fotografie impresionantă: Musulmanii se roagă în genunchi, în Finsbury Park, unde un bărbat a intrat cu mașina în oamenii care ieșeau de la o ceremonie religioasă

de Roxana Petre

Foto: Captură The Guardian/Getty

Mai mulți musulmani au fost surprinși în timp ce se rugau, pe trotuar, în cartierul Finsbury Park, din nordul Londrei, unde opt persoane au fost rănite și o persoană a murit, după ce un bărbat a intrat cu mașina în oamenii care ieșeau dintr-o moschee, unde au participat la o ceremonie religioasă.

„Este un atac terorist de tip nou, care ne-a șocat. Și trebuie să îl condamnăm. Nu e diferit de cel din Manchester sau de cele de pe Westminster sau de pe Podul Londra. Oameni nevinovați și-au pierdut viețile în timp ce-și vedeau de treburile lor. Oameni nevinovați au fost uciși cu sânge rece”, a spus reprezentantul moscheii din apropiere de Finsbury Park, Mohammed Kozbar, potrivit The Guardian.


Citește și: VIDEO. Atac la Londra, în apropierea unei moschei. Martorii povestesc cum bărbatul a intrat cu mașina în mulțimea care ieșea de la o ceremonie religioasă: L-am prins pe șofer de îndată ce a ieșit din dubă. Voia să fugă. L-am auzit spunând că vrea să îi omoare pe musulmani

El a făcut apel poliției și Guvernului să ia măsuri pentru protejarea moscheilor.

„Trebuie să arătăm comunităților că sunt în siguranță, că sunt protejate. Finsbury Park este o comunitate diversă, în care oamenii trăiesc în armonie. Persoana care a făcut asta vrea să propage frica și ura. Nu le vom permite să reușeacă. Vom rămâne uniți, pentru a-i sprijini pe cei afectați. Gândurile noastre și rugăciunile se îndreaptă spre victime”, a mai spus el.

Într-un comunicat de presă, Consiliul Musulman al Marii Britanii a condamnat incientul, pe care l-a descris ca pe un atac terorist.

„În timpul nopții, cetățeni britanici normali au fost atacați, în timp ce-și vedeau de viețile lor, în timp ce ieșeau de la rugăciune. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre victime și spre familiile lor. Din poveștile martorilor reiese că atacatorul ar fi fost motivat de islamofobie. În ultimele săptămâni și luni, musulmanii au suferit din cauza incidentelor cauzate de islamofobie, iar aceasta este cea mai violentă manifestație de până acum. Dat fiind faptul că ne apropiem de finalul Ramadamului, mulți musulmani merg la moschei locale, astfel că ne așteptăm ca autoritățile să sporească securitatea în apropiere de moschei. Comunitatea musulmană a făcut apel autorităților să ia măsuri împotriva crimelor motivate de ură și a atras atenția asupra creșterii islamofobiei. Mulți se simt terorizați și, fără îndoială, furioși și întristați de ce s-a întâmplat în seara asta”, a spus secretarul general al Consiliului, Harun Khan.


Citește și: CRONOLOGIE. Marea Britanie, sub teroare. Doar în ultimele patru luni, au avut loc patru atacuri, dintre care trei la Londra

O persoană a murit și cel puțin opt au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea care ieșea dintr-o moschee dintr-un cartier din nordul Londrei.

Și primarul Londrei, Sadiq Khan, a calificat incidentul drept „un îngrozitor atac terorist”.

 „În trimp ce acesta parte să fie un atac asupra unei comunități anum, precum atacurile teribile din Manchester, Westminster și de pe Podul din Londra, reprezintă un afront asupra valorilor noastre comune - toleranța, libertatea și respectul”, a transmis Sadiq Khan.

Până în 2005, moscheea din Finsbury Park a fost asociată cu clericul radicalist Abu Hamza. După acel moment, conducerea a fost preluată de un nou lider, astfel că imaginea moscheii s-a schimbat, fiind percepută ca un model pentru comunitate.

La finalul săptămânii, perioada de Ramadam se va încehia. Moscheile vor fi foarte frecventate, întrucât oamenii vor veni la rugăciune, începând de duminică, când o să înceapă festivalul Eid al-Fitr.

Opt persoane au fost duse la spital, alte două au primit îngrijiri la fața locului și o persoană a murit, după ce un bărbat a intrat cu mașina în oamenii care ieșeau dintr-o moschee, unde participaseră la o ceremonie religioasă. Bărbatul a fost reținut de poliție, sub acuzația de omor. El ar fi strigat că vrea să „omoare toți musulmanii”.


Citiți continuarea aici: FOTO + VIDEO. Londra, din nou sub teroare. O mașină a intrat în pietoni, în apropierea unei moschei. O persoană a murit, iar alte 10 au fost rănite. Șoferul a fost prins de mulțime și predat poliției. El ar fi strigat: „O să ucid toți musulmanii!”

 

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate