22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialÎncă un pas spre elucidarea misterului dispariţiei avionului malaysian

Încă un pas spre elucidarea misterului dispariţiei avionului malaysian

Fragmentul de avion descoperit săptămâna aceasta pe o plajă din Réunion a fost adus, sâmbătă dimineaţa, cu un zbor comercial Air France pe Aeroportul Orly, la Paris. Acesta urmează să fie trimis la Toulouse pentru a fi expertizat, relatează Mediafax.

Potrivit unor experţi, fragmentul corespunde unui “flaperon” de Boeing 777, un flaps de pe aripile unui avion pe care piloţii îl acţionează la decolare sau la aterizare, conform postului TF.

Citeşte şi: Descoperirea care ar putea rezolva misterul cursei malaysiene dispărute în 2014

Constructorul american Boeing a anunţat, vineri, că va trimite o echipă “tehnică” în Franţa, pentru a lua parte la expertiză, la care urmează să ia parte şi reprezentanţi ai Malaysiei.

Bucăţi dintr-o valiză maro, găsite, joi, în apropierea fragmentului de epavă, vor fi, de asemenea, expertizate într-un laborator al jandarmeriei situat în apropiere de Paris, potrivit Parchetului din Paris.

Citeşte şi: VIDEO. Misterul dispariției zborului MH370, la un pas de ELUCIDARE

Luni, unul dintre cei trei magistraţi francezi însărcinaţi cu ancheta, câte un reprezentant al autorităţilor judiciare malaysiene, Biroului de Anchete şi Analize (BEA), jandarmilor francezi şi experţilor malaysieni urmează să se întâlnească la Paris.

Jusiţia franceză s-a sesizat deoarece patru dintre cele 239 de victime ale zborului Malaysia Airlines 370 (MH370), care a fost dat dispărut pe 8 martie 2014, sunt francezi.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă