6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialLanţ uman în jurul unei sinagogi din Copenhaga. Vezi aici motivul

Lanţ uman în jurul unei sinagogi din Copenhaga. Vezi aici motivul

Mii de persoane de diverse religii au format sâmbătă un lanţ uman în jurul sinagogii din Copenhaga în faţa căreia a fost ucis un paznic evreu, în atacurile comise luna trecută în capitala daneză, relatează AP, citată de Mediafax. 

Organizatorul, Niddal El-Jabr, a declarat că scopul mitingului a fost să arate unitatea şi să "trimită un semnal puternic" că "este necesar ca evreii să-şi practice religia în pace".

Mitingul de sâmbătă are loc în urma unei serii de evenimente simbolice similare, organizate în ultimele săptămâni în Scandinavia.

Primarul Copenhagăi a participat la 27 februarie la un "cerc al păcii", în apropiere de piaţa primăriei. Poliţia a interzis la acea dată orice evenimente la sinagogă, invocând motive de securitate.

Omar El-Hussein l-a ucis pe 15 februarie pe Dan Uzan, paznicul sinagogii, după ce l-a împuşcat mortal pe regizorul danez Finn Noergaard la un seminar pe tema libertăţii de exprimare şi blasfemiei într-o cafenea din Copenhaga.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă