10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMadridul preia controlul asupra Poliţiei din Catalonia, înaintea referendumului

Madridul preia controlul asupra Poliţiei din Catalonia, înaintea referendumului

Guvernul Spaniei a dispus plasarea în subordinea sa a serviciilor de securitate din Catalonia, în tentativa de a bloca desfăşurarea referendumului proindependenţă programat pe 1 octombrie, însă Guvernul regional de la Barcelona a anunţat că se opune deciziei Madridului.

Biroul din Catalonia al Procuraturii Spaniei a anunţat că toate structurile de poliţie naţionale şi locale au fost plasate în mod temporar sub aceeaşi ierarhie, urmând să fie subordonate Ministerului de Interne de la Madrid, scrie Mediafax, care citează Financial Times.

„Acest lucru nu înseamnă preluarea controlului asupra Poliţiei catalane”, susţine Mossos d'Esquadra, Ministerul spaniol de Interne, argumentând că măsura are rolul intensificării coordonării.

Însă, în Barcelona, manevra este considerată o tentativă de preluare a controlului asupra Poliţiei catalane, în perspectiva referendumului pe tema independenţei programat pe 1 octombrie pe care Guvernul Spaniei îl consideră neconstituţional. „Denunţăm intervenţia statului pentru preluarea controlului asupra forţelor de poliţie din Catalonia. Nu acceptăm această formă de control. Comandanţii Mossos d'Esquadra au anunţat că nu vor accepta coordonarea cu statul spaniol”, a afirmat Joaquim Forn, ministrul catalan de Interne.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă