Michel Barnier: UE este pregătită să nu ajungă la un acord cu Londra pentru Brexit

de Mihai Diac

Michel Barnier

Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat că UE se pregătește pentru posibilitatea de a nu se ajunge la nici un acord cu Londra, chiar dacă acesta nu este scenariul favorabil, relatează duminică AFP citată de Agerpres.

''Aceasta nu este opțiunea mea, care ar însemna o întoarcere în urmă cu 44 de ani (data intrării Regatului Unit în UE). Dar este o posibilitate'', a declarat Barnier în revista franceză Journal du Dimanche.

''Fiecare trebuie să se pregătească pentru aceasta, statele ca și antreprenorii. Noi ne pregătim din punct de vedere tehnic'', a adăugat Barnier.

Fără un acord, Regatul Unit va ajunge pe 29 martie 2019 (data ieșirii din UE) ''în regimul de drept comun al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), cu relații asemănătoare celor pe cere noi le avem cu China'', a avertizat Barnier.

UE i-a dat vineri un termen de două săptămâni Londrei să-și clarifice angajamentele privind termenii separării de UE, făcând din aceasta o condiție pentru a accepta în decembrie deschiderea de tratative comerciale pe care Londra le cere cu insistență pentru a pregăti post-Brexit-ul.

''Dorim să ajungem la un acord în decurs de cincisprezece zile lucrătoare, în perspectiva Consiliului European din 14-15 decembrie'', a subliniat negociatorul șef al UE.

Londra și Bruxellesul sunt în divergență îndeosebi în legătură cu mijlocul de a evita o revenire la o frontieră ''dură'' cu Irlanda. ''Conflictul tragic dintre protestanți și catolici nu este atât de îndepărtat (...) Nu voi face decât să fragilizez acest proces de pace'', a insistat Barnier.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate