N-a existat niciun consens privind comerțul liber și schimbările climei la summitul G20 al miniștrilor de finanțe și guvernatorilor de bănci

de Adina Mutar

N-a existat niciun consens privind comerțul liber și schimbările climei la summitul G20 al miniștrilor de finanțe și guvernatorilor de bănci

Miniştri de Finanţe și oficiali ai băncilor centrale din G 20, reuniți la Baden-Baden, Germania,  nu au reuşit să găsească un numitor comun în privința comerțului liber și a schimbării climatice, din cauza opoziţiei americanilor.

Declaraţia finală nu a menţinut promisiunea tradiţională de susţinere a comerţului internaţional liber. „A existat un sprijin larg pentru piața liberă, dar nu un consens în ceea ce privește natura relațiilor comerciale”, a explicat Jens Weidmann, guvernatorul Bundesbank. Nu în actualul context, al atitudinii protecţioniste a Administraţiei Trump. Comunicatul final nu include nici angajamentul finanţării acţiunilor pentru contracararea modificărilor climatice. Cu toate că nu a existat un consens pe temele principale, gazda întâlnirii, ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, consideră că s-a stabilit, cel puțin, să nu existe competiții neloiale. Punctele rămase în aer vor fi reluate la summitul G20 pe care Germania îl prezidează la Hamburg, în iulie. Cancelarul Angela Merkel are de gând să facă din investiția în domeniul combaterii efectelor  schimbării climatice subiectul central al întâlnirii, pentru că Germania are un program avansat pentru obținerea de energii alternative.

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate