12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialO svastică uriașă din perioada nazistă a fost distrusă în Germania

O svastică uriașă din perioada nazistă a fost distrusă în Germania

O svastică uriașă, realizată în perioada nazistă și descoperită la începutul acestei săptămâni în incinta unei arene sportive din orașul Hamburg, a fost distrusă de autoritățile germane în cursul zilei de vineri, informează DPA citată de Agerpres.

Pentru a sparge în mai multe fragmente acea structură uriașă din beton, ce avea dimensiunile de 4 metri x 4 metri, muncitorii germani au utilizat mai întâi un excavator. Apoi, o presă hidraulică a fost atașată de partea frontală a excavatorului, pentru a sparge acele fragmente în bucăți mai mici.

Muncitorii germani au început săpăturile marți, pentru a face loc unei construcții care va adăposti noile vestiare ale unui teren de sport din Hamburg. La puțin timp după debutul lucrărilor, ei au descoperit o svastică uriașă, îngropată la o adâncime de aproximativ 40 de centimetri, a dezvăluit Joachim Schirmer, directorul clubului sportiv Billstedt-Horn.

Joachim Schirmer spune că acel teren de sport a fost locul în care a fost amplasat un monument nazist, ce a fost demontat la începutul anilor 1970.

Reprezentanții Biroului de conservare a monumentelor, care administrează astfel de descoperiri, au fost informați la scurt timp după identificarea svasticii.

"Ar trebui îndepărtată cât mai repede posibil", a declarat o purtătoare de cuvânt a acestui birou, marți, adăugând că păstrarea svasticii ar putea să îi atragă în regiune pe simpatizanții mișcărilor de extrema dreaptă.

Afișarea unor simboluri naziste este ilegală în Germania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă